O poveste cutremuratoare si aproape de necrezut vine din Ecuador. O femeie, declarata moarta de catre medicii spitalului local, s-a trezit inainte de propria inmormantare. In prezent, ea este internata in aceeasi unitate clinica care anterior ii declarase decesul.

La cateva ore dupa ce a fost considerata moarta de catre medicii spitalului local, si asezata in sicriu, membrii familiei au descoperit cu groaza ca femeia era inca in viata – ea respira si se misca. 

„Femeia a fost declarata moarta la spitalul Martin Icaza si din cate se poate vedea femeia are in continuare semne de viata.Respira, putem vedea cum respira.” 

Potrivit fiului acesteia, femeia a ramas in sicriu aproximativ patru ore, pana cand acesta a fost redeschis pentru a-i schimba hainele.  

„-Aici, datorita faptului ca am incercat sa-i schimbam hainele am vazut ca respira.
-E teribil domnilor, e teribil!” 

In prezent, Bella Montoya este internata in aceeasi unitate clinica care anterior ii declarase decesul. Medicii spun ca ea facuse un accident vascular cerebral, iar apoi a intrat in stop cardiorespirator, fara a reactiona la manevrele de resuscitare. In urma acestui fapt, medicul de garda i-a confirmat decesul. Membrii familiei acuza spitalul de neglijenta grava, iar o comisie a fost insarcinata sa analizeze acest caz.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.