O fetita cu dubla cetatenie irlandeza si israeliana a fost luata ostatica de Hamas. In timpul captivitatii, copila a slabit foarte mult si din cauza momentelor grele pe care le-a trait, aproape ca si-a pierdut vocea.  

Emily Hand, in varsta de 9 ani, a fost rapita in timp ce se afla la o petrecere in pijamale in Kibbutz Be-eri in timpul invaziei Hamas in Israel, pe 7 octombrie, si a implinit noua ani in timpul celor 50 de zile in care a trait in captivitate.

Prietena ei Hila, in varsta de 13 ani, a fost rapita in acelasi timp si fost eliberata si ea, dupa intrarea in vigoare a armistitiului de incetare a focului.

Tatal lui Emily, Tom Hand, in varsta de 63 de ani, a declarat acum ca va face tot ce este necesar pentru a-i reda fiicei sale sentimentul de siguranta si bunastare, dupa ce aceasta a fost eliberata in weekend.

Initial, s-a crezut ca Emily a fost ucisa de Hamas, iar tatal ei a declarat anterior ca se bucura ca a murit, in loc sa treaca prin clipele de groaza ale capturarii.

In prezent, ea este evaluata de specialisti in traumatologie infantila intr-un spital din apropiere de Tel Aviv si a fost supusa unui tratament cu vitamine pentru a-i stimula sistemul nervos.

Tatal fetei a dezvaluit, de asemenea, prin ce a trecut cea mica, care nu a fost tinuta in tunelurile de sub Gaza, asa cum se astepta, ci a fost obligata de Hamas sa fuga de armata israeliana dintr-un loc in altul.

I s-a ordonat sa pastreze tacerea pe tot parcursul acestui calvar, iar de la eliberare nu a putut vorbi decat in soapta.

„A fost mutata in mod constant, pentru a fi cu un pas inaintea armatei. Trebuie sa fi fost absolut ingrozita. O fetita de opt ani condusa de straini de la o casa distrusa de explozii la alta, in mijlocul unei zone de razboi”, a declarat tatal micutei.

Tatal fetei a povestit ca atacatorii Hamas strigau „yala, yala, yala” in araba, ceea ce inseamna „repede, repede, repede„, catre ostatici, in timp ce acestia fugeau pentru a-si salva viata, iar in Israelul ploua cu obuze si focuri de arma asupra lor.

„Am spus cand era retinuta ca eram ingrozit de gandul ca isi va petrece a noua aniversare in captivitate,
dar realitatea a ceea ce i se intampla era de fapt mult mai rea si ma bucur ca nu stiam prin ce trecea atunci”, a mai precizat tatal ei.

Barbatul spune ca este hotarat sa isi ajute fiica sa se vindece, desi va fi un drum lung, insa vor ajunge acolo.

„Nu pot suporta sa ma gandesc prin ce a trecut. A fost terorizata, dar ca tata al ei, este datoria mea sa o fac sa se simta mai bine si o voi face. Va fi un drum lung, dar vom ajunge acolo.Stiu acum ca voi deveni un tata supraprotector si inca nu pot suporta sa o scap din ochi”, a declarat barbatul.