O femeie care a supravietuit dupa ce fost lovita de fulger de doua ori la 1 an distanta, in aceeasi zi, a povestit cum i s-a schimbat viata dupa aceste experiente neobisnuite.
”Aveam 24 de ani si eram soldat la Fort Benning, Georgia. În acea noapte inspectam munitia împreuna cu un alt soldat aflat de garda”, si-a adus aminte Beth Peterson, potrivit BBC.
”Ploaia îmi îmbibase cizmele, iar inima mi-a sarit din piept dupa ce un manunchi de fulgere a despicat un pom în doua, la aproximativ 50 de metri de mine. Nu a fost niciun avertisment, cu exceptia unor nori negri care umplusera cerul. Înainte sa apuc sa ma adapostesc, o lumina masiva a razbit prin mine, aruncându-ma la vreo 9 metri pe pamânt. Simteam de parca fiecare centimetru din mine era în foc, arzând cu eletricitate - omorându-ma. Apoi .. totul a devenit negru.” - spune femeia, care acum are 49 de ani.
”Medicii au fost uimiti ca am supravietuit, când am ajuns la spital. Pâna am ajuns eram deja semi-constienta, întrebându-ma daca am fost împuscata sau lovita de o bomba care explodase. Au trecut câteva ore pâna când mi-am dat seama ce s-a întâmplat cu adevarat.
Nu puteam sa vorbesc, pentru ca falcile fusesera rupte. Nu puteam sa înteleg ce spun altii, deoarece creierul suferise o trauma si nu puteam sa merg, pentru ca vasele de sânge de la picioare fusesera complet distruse. Eram recunoscatoare ca traiam, însa viata mea se schimbase pentru totdeauna.
Am avut 12 operatii de reconstructie a maxilarelor, iar degetele de la picioare au fost amputate. Încet, am re-învatat sa citesc, sa scriu, sa vorbesc si sa merg - folosind cârje la început, iar dupa ce m-am refacut, am folosit muschii stomacului ca sa obtin echilibru.
Ma simteam fara speranta, însa cu fiecare semn de recuperare - recitarea alfabetului, ecuatiile de baza de matematica - îmi dadeau un semn de optimism. Iar în timpul reabilitarii fizice am fost diagnosticata cu Tulburare de Stres Post-Traumatic, fiind nevoie sa fiu tratata de un psiholog.
La exact 1 an de ziua în care am fost lovita de trasnet, o furtuna a început acasa la mine. Eram în casa, pentru ca nu puteam sa muncesc. Psihologul ma încurajase sa îmi înfrunt fricile si sa nu stau ascunsa în casa când sunt furtuni. Asa ca m-am înarmat cu curaj si am iesit pe veranda.
Apoi ... l-am simtit. Aceeasi strafulgerare de lumina, aceeasi arsura agonizanta. Am fost aruncata în casa, unde prietenul meu David a venit în fuga la mine. Înainte sa îmi pierd constiinta am fost sigura ca o sa mor.” - povesteste Beth.
Fulgerele cauzeaza peste 4000 de decese în fiecare an la nivel international si, aparent, posibilitatea ca un american sa fie lovit de un trazent este de 1 la 700.000 (în timp ce în marea Britanie raportul este de 1 la 10 milioane).
”Însa nu am nicio idee care sunt statisticile pentru cei care sunt loviti de 2 ori si în aceeasi zi la 1 an distanta. Din ceea ce stiu eu ... aceste statistici nu exista.
Fulgerele nu au mai provocat aceleasi rani ca prima data si, pentru ca eram înca în recuperare, medicii nu si-au putut da seama care este nivelul exact al efectelor acestui al doilea fulger. Zilele mele erau o constanta nesfârsita de programari medicale si de repetari ale exercitiilor de recuperare. Am trait în frica, obsedata de nori, ploaie si fulgere, cercetând cerul în permanenta.
La 4 luni dupa al 2-lea fulger am reusit sa adun destula putere ca sa încep sa merg cu un baston, iar David si cu mine am decis sa ne casatorim. În anul urmator am avut un fiu, Casey. Iar dupa fiecare operatie, dupa fiecare sesiune de reabilitare, ei au fost luminile fericirii care m-a pus pe picioare.
Au trecut 25 de ani de atunci si înca am dureri. Poate suna ciudat, însa cei care au suferit amputari stiu despre ce vorbesc - durerea nu piere niciodata, pur si simplu trebuie sa înveti sa traiesti cu ea. În 2013 am scris o carte despre felul în care durerea poate fi folosita ca sa te faca si mai puternic.
Fulgerele poate ca mi-au schimbat viata în mod ireparabil, însa mi-au dat de asemenea un scop: sa-i ajut pe altii”. - a mai spus Beth Peterson - femeia care a fost lovita de 2 ori de fulgere, dar a supravietuit.


