Pregatiri ca de razboi pentru investirea lui Joe Biden. De teama unor noi violente, in Statele Unite se iau masuri drastice de securitate. Serviciile speciale americane primesc zilnic avertismente despre comploturi si proteste armate in zilele ramase pana cand noul presedinte, Joe Biden, va depune juramantul. Vizate ar fi Capitoliul, sediul Curtii Supreme de Justitie si Casa Alba.

Publicat:14.01.2021, 20:06

Dealul Capitoliului din Washington a fost scena unor imagini fara precedent. Soldatii americani detasati in cadrul Garzii Nationale pentru a asigura paza zilei de 20 ianuarie au ajuns la Capitoliu. Acestia sunt campati chiar in interiorul cladirii si dorm pe jos. 

15 mii de soldati inarmati din Garda Nationala vor asigura paza Capitoliului si a zonei din jur. 

Nancy PELOSI, PRESEDINTA CAMEREI REPREZENTANTILOR: ”Capitala noastra, democratia si Constitutia sunt in siguranta datorita patriotismului vostru. Sunteti parte a istoriei si sper ca veti scrie pagina voastra.” 

Serviciile de Securitate Americane au atras atentia asupra unor posibile comploturi si proteste armate care ar putea avea loc in zilele urmatoare. 

Steven D’ANTUONO, ASISTENT, BIROUL FBI, WASHINGTON:” Vreau sa subliniez faptul ca FBI-ul are o memorie lunga si o acoperire larga. Agentii si partenerii nostri sunt pe strada investigand nu numai aici, in zona DC, ci si in intreaga tara prin intermediul celor 56 de birouri externe ale FBI.” 

Anchetatorii in cazul evenimentelor din 6 ianuarie de la Washington cauta semne ca protestul scapat de sub control a fost planuit.

Michael SHERWIN, AVOCAT INTERIMAR SUA, DISTRICTUL COLUMBIA: "Enormitatea acestei investigatii va necesita multa munca si mult efort, iar acest lucru nu va fi rezolvat peste noapte. Nu va fi rezolvat in urmatoarele saptamani. Nu va fi rezolvat un urmatoarele luni. Aceasta va fi o investigatie pe termen lung.”

James Comey, fost director FBI, a declarat ca dovezile pe care le-a vazut pana acum sugereaza ca atacul de la Capitoliu a fost o conspiratie organizata.

James COMEY, FOST DIRECTOR FBI: „De ce Capitoliul nu a fost aparat adecvat? Este important acum pentru tara noastra sa priveasca inapoi, asa cum a facut-o dupa 9/11 ca sa inteleaga ce s-a intamplat si de ce.” 

Incidentele de miercurea trecuta s-au soldat cu cateva zeci de raniti si cinci decese. Pentru data de 20 ianuarie nivelul de securitate va fi unul fara precedent de la atentatele din 11 septemrbie. Accesul spectatorilor la inaugurare va fi limitat din cauza pandemiei covid-19. Un show transmis online la care vor canta artisti, precum Justin Timberlake, Lady Gaga, Jenifer Lopez, Demi Lovato si Bon Jovi, va avea loc dupa investirea lui Joe Biden in functia de presedinte. Vedetele vor participa la „Celebrating America”, un spectacol live de 90 de minute gazduit de Tom Hanks.