O echipa de chirurgi americani a transplantat rinichiul de la un porc modificat genetic la un pacient in viata, o premiera care reprezinta un nou pas catre o potentiala solutie la deficitul cronic de donari de organe, a anuntat joi un spital american, scrie stirileprotv.ro.
Pacientul, in varsta de 62 de ani, se "recupereaza bine" dupa operatia care a avut loc in urma cu mai putin de o saptamana, a declarat intr-un comunicat Massachusetts General Hospital din Boston. Rinichi de la porci modificati genetic au fost deja transplantati si functionau si la oameni aflati in stare de moarte cerebrala, noteaza AFP.
Pacienti in viata au primit deja un transplant de inima de la un porc modificat genetic, dar au decedat.
Aceste modificari genetice sunt efectuate pentru a reduce riscul de respingere.
Medicii "mi-au explicat in detaliu avantajele si dezavantajele procedurii", a afirmat pacientul, Richard Slayman, potrivit unui comunicat. "Am vazut aceasta ca pe o modalitate nu numai de a ma ajuta, ci si de a da speranta miilor de persoane care au nevoie de un transplant pentru a supravietui", a spus el.
Peste 100.000 de persoane asteapta un transplant de organe in Statele Unite. Rinichiul este organul cel mai frecvent solicitat.
Domeniul xenogrefelor - transplanturile de organe de animale la om - a avansat cu mare viteza in ultimii ani.
Premiera mondiala a unui transplant de rinichi de porc la un om aflat in moarte cerebrala a avut loc in septembrie 2021 si a fost efectuat de chirurgi de la NYU Langone Hospital din New York.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


