Premierul britanic Rishi Sunak a făcut o mișcare surpriză. Oficialul a anunțat că va dizolva parlamentul și va organiza alegeri legislative anticipate.
Rishi SUNAK, PRIM-MINISTRUL MARII BRITANII: „Acum este momentul ca Marea Britanie să își aleagă viitorul. Să decidă dacă vrem să construim pe baza progreselor pe care le-am făcut sau să riscăm să ne întoarcem la punctul de plecare fără niciun plan sau certitudine. Mai devreme astăzi am vorbit cu Majestatea Sa Regele pentru a cere permisiunea de dizolvare a parlamentului. Regele a aprobat această cerere și vom avea alegeri generale pe 4 iulie.”
Anunțul făcut de liderul conservator, în vârstă de 44 de ani, a pus capăt multor luni de speculații pe tema datei acestui scrutin în care opoziția laburistă este larg favorită. Astfel, ar urma să aibă loc o competiție în care liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă de conservatori.


