Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat joi ca seismul devastator care a lovit Turcia pe 6 februarie „ar putea fi o ocazie” de a redefini relatiile, pana in prezent furtunoase, dintre Atena si Ankara, noteaza g4media.ro.
„Acest cutremur, prin distrugerile incomensurabile pe care le-a provocat, ar putea fi o ocazie de a redefini relatiile dintre Grecia si Turcia”, a declarat seful guvernului intr-un interviu acordat postului public de televiziune ERT.
„In anumite conditii „, aceasta catastrofa care a facut cel putin 40.000 de morti in Turcia si Siria vecina ar putea conduce la „o redefinire a relatiilor dintre Turcia si Occident in ansamblu”, a adaugat el, aratandu-se, totusi, prudent.
„Depinde de conducatorii turci”, a continuat Kyriakos Mitsotakis. „Cred ca s-a creat un climat de identificare psihologica intre cele doua popoare, ceea ce este important”, a continuat el, referindu-se la importantul elan de solidaritate care i-a cuprins pe greci fata de victimele cutremurului.
Premierul elen a reamintit ca Grecia a fost una dintre primele tari europene care a trimis salvatori in regiunile afectate de seismul cu magnitudinea de 7,8.
Seful diplomatiei de la Atena, Nikos Dendias, a efectuat duminica o vizita demna de remarcat in zonele sinistrate in compania omologul sau turc, Mevlut Cavusoglu, dupa luni de dispute si tensiuni intre cei doi vecini, rivali istorici, dar parteneri in cadrul NATO.
Pe de alta parte, Grecia si-a mai exprimat dorinta de a juca „un rol activ” pentru a ajuta Turcia sa reconstruiasca regiunile devastate de acest dezastru natural.
„Vrem sa facem tot ce ne sta in putere pentru a ajuta poporul turc si Turcia ca sa-si revina si sa se repuna pe picioare. Este si in interesul nostru national”, a subliniat seful guvernului conservator.
Natiunile Unite au lansat un apel la asistenta internationala pentru a strange un miliard de dolari pentru Turcia.
Turcia si Grecia au dispute in special in problema migratiei, in contextul in care Atena este acuzata ca a respins migrantii la frontiera cu Turcia. De asemenea, nu sunt de acord cu privire la problema hidrocarburilor in Marea Mediterana pe fondul punerii sub semnul intrebarii a granitelor de catre Ankara, potrivit AFP.