Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, s-a vaccinat impotriva Covid-19. Preparatul ales a fost cel produs de Sinopharm.

„Am ales sa ma vaccinez pentru a ma proteja pe mine, familia mea, dar si oamenii alaturi de care muncesc. Cred cu tarie ca imunizarea este singura si cea mai rapida sansa de a reveni la normalitate. Indiscutabil, pandemia ne-a dat peste cap multe planuri si tabieturi cotidiene cu care ne-am deprins. COVID-19 a reusit sa ne izoleze, sa ne impuna un sir de restrictii si a devenit o grea povara pentru sistemul de ocrotire a sanatatii, oprind, in acelasi timp, cresterea economica a multor state din lume. Din pacate, tara noastra nu este o exceptie in acest sens. Totodata, pandemia ne-a permis sa revenim la pretuirea sanatatii - protejarea sanatatii si lupta pentru viata noastra si a celor dragi a devenit cea mai mare preocupare”, a sustinut Aureliu Ciocoi.