Doar printr-un efort comun vom putea depasi perioada dificila pe care o traversam, afirma premierul Nicolae Ciuca in mesajul transmis de Ziua Nationala. El subliniaza ca Marea Unire reprezinta o lectie despre perseverenta si coeziune, care acum "ne este deosebit de utila si necesara".

1 Decembrie 1918 va ramane pentru totdeauna, in istoria poporului roman, drept ziua triumfului idealului national: unitatea. Rostita pentru prima data in Revolutia de la 1848 si savarsita doar partial la 1859, Marea Unire a avut loc dupa un lung sir de lupte, dupa nenumarate sacrificii umane si materiale. Vointa exprimata la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia a desavarsit in mod democratic, unirea Basarabiei, Bucovinei si a Transilvaniei cu Romania.

Marea Unire este incununarea victorioasa a vointei romanilor si ramane cea mai frumoasa pagina din istoria Romaniei. O lectie despre perseverenta si coeziune, care acum ne este deosebit de utila si necesara. Doar printr-un efort comun vom putea depasi perioada dificila pe care o traversam.

Am incredere ca vom reusi sa trecem impreuna prin aceste greutati si am incredere in curajul si credinta romanilor ca unitatea ramane una dintre valorile de nepretuit ale natiunii noastre, care ne inspira si ne motiveaza sa mergem mai departe.

La multi ani, dragi romani! Traiasca Romania!, este mesajul transmis de premierul Nicolae Ciuca.

Sursa: