Toți ochii au fost ațintiți, noaptea trecută, spre Los Angeles, unde a avut loc prestigioasa gală a premiilor Oscar. Filmul „One Battle After Another” a câștigat marele trofeul, dar și alte 5 statuete, inclusiv pentru cel mai bun regizor, montaj și casting. Premiul pentru cea mai bună actriță a mers la Jessie Buckley pentru rolul din Hamnet. Iar Michael Jordan a câștigat statueta pentru cel mai bun actor în rol principal, cu interpretarea din Sinners.

„Și Oscarul merge la „One Battle After Another.”

Marele trofeu al celei de-a 98-a gale a Premiilor Oscar a fost câștigat de filmul „One Battle After Another”. Din distribuția producției fac parte nume importante de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio sau Benicio Del Toro.  

Paul THOMAS ANDERSON, REGIZORUL „ONE BATTLE AFTER ANOTHER”: „Suntem fericiți că suntem aici. O călătorie minunată!”

Pelicula urmărește povestea unui fost activist politic care, după ani de clandestinitate, încearcă să-și reconstruiască viața și să-și regăsească familia. Însă trecutul său revine constant, iar personajul este prins într-un nou conflict care îi pune la încercare loialitatea și convingerile.

„-Am nevoie de tine, frate! Sensei! Te rog!
-Curaj, Bob! Curaj!
-Asta e tot? Curaj... Da. Mulțumesc! Fir-ar să fie! Trăiască Revoluția!”

La categoria actriță în rol principal, statueta i-a revenit lui Jessie Buckley pentru interpretarea din „Hamnet”. Este prima distincție a Academiei pentru actrița de origine irlandeză.

„Și Oscarul merge la Jessie Buckley.”

La categoria cel mai bun actor în rol principal, trofeul a fost adjudecat de Michael B. Jordan pentru rolul din „Sinners”.

„Și Oscarul merge la Michael B. Jordan.”

El i-a devansat pe mult mai cunoscuții Leonardo DiCaprio, Ethan Hawke sau Timothée Chalamet.
La categoria cel mai bun documentar, învingător a ieșit „Domnul nimeni împotriva lui Putin”. Pelicula urmărește activitatea unui profesor într-o școală din orașul minier Karabaș, din apropierea Munților Ural. În timp ce își filmează elevii, el documentează și modul în care administrația lui Vladimir Putin încearcă să controleze percepția publică în contextul războiului ruso-ucrainean.

„Aduce-ți steagul! Suntem atât de lipsiți de onoare? Am fost desemnat să filmez totul. Sunt un propagandist pentru ei.”

Pe lângă premii, gala Oscar a însemnat, ca în fiecare an, şi o defilare spectaculoasă de modă. Teyana Taylor, Jessie Buckley sau Rose Byrne au fost printre cele mai lăudate vedete pentru apariţia pe covorul roşu.

La băieţi au predominat costumele negre.

Într-o seară plină de emoții, surprize și eleganță, Hollywoodul a mai adăugat un capitol în istoria cinematografiei mondiale.