Premiul Nobel pentru chimie merge in acest an catre 3 oameni de stiinta. Acestia au creat bateriile revolutionare litiu-ion. Premiul vine cu un cec de peste 800.000 de euro.
Creatorii bateriilor revolutionare sunt savantii John Goodenough, Stanley Whittinghan, Akira Yoshino. Acestea pot fi folosite pentru dispozitive variate - de la telefoane mobile, la laptopuri si masini electrice. Bazele bateriilor litiu-ion au fost puse inca in anii 1970, iar 15 ani mai taziu a fost vanduta prima versiune a acestora. Acestea sunt reincarcabile, au o densitate energetica superioara si cantaresc mai putin.
In 2018, premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit cercetatorilor Frances Arnold pentru evolutia controlata a enzimelor si George Smith si Gregory Winter pentru tehnica de studiere a anticorpilor.
Saptamana aceasta a debutat cu premiul Nobel pentru medicina, atribuit unui grup care a deschis calea pentru noi strategii de combatere a cancerului.
Ieri, premiul pentru Fizica a fost acordat unor savanti care au descoperit noi cai de "intelegere a evolutiei Universului".
Maine va fi decernat premiul pentru Literatura, iar vineri, cel pentru Pace. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat pe 14 octombrie.

