Premiul Nobel pentru Pace 2015 a fost oferit Cvartetului pentru Dialog National din Tunisia. Acesta este o uniune din 4 organizatii neguvernamentale. Premiul a fost atribuit pentru contributia decisiva la construirea unei democratii pluraliste in Tunisia, dupa revolutia din 2011.
Kaci KULLMANN, MEMBRU COMITET NOBEL NORVEGIA: “Comitetul Nobel din Norvegia anunta ca Premiul Nobel pentru Pace 2015 îi revine Cvartetului pentru Dialog National din Tunisia.”
Cvartetul pentru Dialog National din Tunisia a inclus patru organizatii din societatea civila nationala: Uniunea Generala Tunisiana a Muncii, Confederatia Tunisiana a Industriei, Comertului si Arizanatului, Liga Tunisiana a Drepturilor Omului si Ordinul Tunisian al Avocatilor. Cvartetul si-a exercitat rolul de mediator pentru a avansa dezvoltarea democratica pe cale pasnica a Tunisiei.
Kaci KULLMANN, MEMBRU COMITET NOBEL NORVEGIA: “Cvartetul a fost format în vara lui 2013, când procesul de democratizare din Tunisia era în pericol sa se prabuseasca din cauza asasinatelor politice si a tulburarilor sociale. Acesta a stabilit un proces politic alternativ, pasnic, într-un moment în care tara era în pragul razboiului civil."
Astfel, Cvartetul a reusit in cativa ani sa stabileasca un sistem constitutional de guvernare care sa garanteze drepturile fundamentale ale intregii populatii, indiferent de gen, convingeri politice sau religioase. Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit unei tinere de 17 ani din Pakistan si unui indian de 60 de ani, pentru lupta lor impotriva exploatarii copiilor si pentru dreptul tuturor copiilor la educatie. Ieri, a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura.
Castigatoarea este scriitoarea Svetlana Alexievich, care s-a nascut in Ucraina, apoi s-a mutat cu familia in Belarus. Si-a dedicat viata carierei de profesor si jurnalismului. Scrierile sale sunt numite un monumet dedicat suferintei si curajului din zilele noastre. Este prima femeie de limba rusa careia i-a fost atribuit Premiul Nobel. Pana acum, alti trei scriitori de limba rusa au luat premiul Nobel: Boris Pasternak, Aleksandr Soljenitin si Iosif Brodski.

