Ce a provocat ciocnirea a doua trenuri, dintre care unul de pasageri, ducand la una dintre cele mai mari tragedii feroviare din istoria Greciei? In timp ce operatiunea de descarcerare continua, intrebarile sunt numeroase si sunt puse fara crutare, transmite g4media.ro.

Din cauza unei probleme in alimentarea cu energie electrica, produsa in prima parte a dupa-amiezii de marti, in urma ruperii unui cablu, a carei cauza urmeaza sa se stabileasca, conditiile de pe linia Atena-Salonic au devenit si mai dificile, provocand intarzieri repetate ale trenurilor, relateaza publicatia greceasca To Vima, citata de Rador.

Primele estimari converg spre ipoteza unei erori umane, care a facut ca cele doua trenuri sa ajunga pe aceeasi linie si sa intre in coliziune frontala cu mare viteza. Se pare ca trenul de pasageri a ajuns pe contrasens. Marturiile calatorilor spun ca nu a existat niciun semn de franare si ca cele doua trenuri circulau cu viteza.

Se presupune, asadar, ca seful garii din Larissa nu a rasucit cheile – adica mecanismul care regleaza trecerea la macazuri -, permitand trenului de pasageri sa ajunga pe linia de coborare.

Desigur, totul va trebui investigat si confirmat prin cercetari viitoare. In acest scop, seful de tura al OSE Larissa, responsabilul pentru schimbarea macazurilor si reprezentantul Hellenic Train au fost dusi la Sectia de Politie Larissa pentru ancheta.

Problemele majore ale retelei feroviare a Greciei nu sunt insa noi. Deteriorarea din ultimii 15 ani, proiectele „eterne” de modernizare care inca nu sunt finalizate, lipsa resurselor care a dus la neefectuarea lucrarilor grele de intretinere a retelei creeaza un cocktail exploziv. Pe masura ce problemele raman nerezolvate, reteaua cedeaza, iar rezultatele se reflecta in intarzieri zilnice, trenuri oprite, avarii, curse desfiintate.

Faptul ca nu a fost finalizata instalarea sistemelor moderne de semnalizare si control de la distanta pe toata lungimea axei principale a caii ferate de la Atena la Salonic creeaza lacune de siguranta, ducand la intarzieri si metode de operare conventionale – invechite, precum informare prin telegraf, care se bazeaza pe marea experienta a mecanicilor de locomotiva.

Pe linia Atena-Salonic toate operatiunile se fac manual – Nu functioneaza niciun sistem

Presedintele mecanicilor de locomotiva ai companiei feroviare elene OSE, Kostas Genidounias, a vorbit despre responsabilitatile care ar trebui cautate cu privire la cauzele accidentului. El a lansat o acuzatie grava cu privire la circulatia trenurilor pe linia Atena-Salonic unde s-a produs tragedia.

„Nimic nu functioneaza, totul se face manual, suntem in modul manual pe toata axa Atena-Salonic. Nici semnalele luminoase nu merg. Daca ar fi functionat, mecanicii de locomotiva ar fi vazut semnalele rosii si s-ar fi oprit la timp”, a declarat Kostas Genidounias, vorbind pentru postul public de radio-televiziune ERT.

Intrebat daca acest lucru inseamna ca mecanicii de locomotiva circula „orbeste”, Genidounias a subliniat ca „informatia este transmisa de la un sef de statie la altul prin radio. Seful de statie ne spune la Atena ca trebuie sa mergem pana la Menidi, apoi pana la Oinoi, in total acest lucru se face de 15 ori de la Atena la Salonic”.

El a mai precizat ca „au existat sisteme electronice, dar nu mai functioneaza, intrebati-i pe cei responsabili”.

Referitor la imprejurarile producerii accidentului, Genidounias a spus ca „in zona respectiva este linie dubla, una urca, alta coboara, nu stiu de ce trenurile au ajuns pe aceeasi linie”.

In final, presedintele mecanicilor de locomotiva OSE a spus: „Urmam ordinele. Mergem unde ne spun ei. Pe toata lungimea traseului, linia este dubla. Daca la un moment dat sunt lucrari, exista ramificatii. Totul se face manual si empiric. Sunt ani de zile de cand sistemele nu mai functioneaza”.

„Am trimis trenul de pasageri pe o linie gresita” – prima depozitie a sefului de gara

Seful de gara a recunoscut ca a facut o greseala: a pus trenul care a plecat din Larissa pe linia pe care venea trenul de marfa pentru ca s-a incurcat.

Potrivit unei relatari a postului de televiziune MEGA, seful de statie a relatat ca ambele linii erau deschise. Concret, el a spus ca in momentul in care a sosit trenul de pasageri incerca sa puna un alt tren local la locul potrivit.

Asa ca a schimbat cheile macazurilor si nu le-a mai readus la locul lor. De asemenea, conform relatarii, nu exista niciun alt dispozitiv suplimentar de siguranta, nici semnale deschise.
Seful de gara care a fost in tura noaptea trecuta la Larissa se pare ca este un fost angajat al companiei feroviare elene OSE, care a plecat din serviciu in 2010 in baza legii de restructurare a cailor ferate grecesti, dar s-a intors recent la lucru.

Potrivit lui Nikos Kioutsoukis, angajat al Hellenic Train si secretar general al confederatiei sindicale GSEE, este vorba de „un sef de gara instruit la fel ca restul personalului angajat. Sunt instruiti la fiecare 6 luni”, dar, dupa cum a precizat el, „a fost primul post pe care l-a preluat”.

Dupa cum a spus sindicalistul, compania are nevoie de personal, intrucat acesta este insuficient in prezent. In plus, „din anul 2000, sistemul de semnalizare pentru trenuri nu a mai fost instalat nici dupa 23 de ani. Avem multe reclamatii”.