Presa germana despre generozitatea oamenilor din Republica Moldova fata de refugiatii din Ucraina: Saraci lipiti, dar gata sa ajute

Un vant rece trece peste resturile de zapada de pe campurile pustii. Femeia de la granita ucraineano-moldoveana trece de bariera tremurand dar zambind impreuna cu cainele ei.

„Fanta este, la fel ca si mine, o refugiata din Kiev” isi prezinta Victoria insotitoarea. Timp de trei zile au stat amandoi intr-un buncar din Kiev, spune tanara desenatoare. Dar trebuia sa-mi salvez viata.”

La granita spre Polonia aglomeratia este prea mare, iar granita despre Republica Moldova, aflata la doar 50 kilometri de Odesa ar fi fost urmatoarea: „La acest moment poti iesi din Ucraina cel mai usor prin Moldova.”

Tinta multor refugiati a devenit tocmai o tara bantuita de emigratie si de reducere a populatiei. Peste 300.000 de persoane din Ucraina au gasit deja din momentul izbucnirii razboiului azil in cea mai mica tara vecina cu 2,5 milioane de locuitori.

Urmeaza sa vina mai multi in cautare de ajutor: daca luptele din apropiatul oras cu milioane de locuitori vor deveni mai intense, vor veni mult mai multi refugiati intr-unul din cele mai sarace state ale Europei.

Pe scarile de marmura din fata Ministerului de Externe din Chisinau s-a depus un strat de zapada proaspata. Potrivit ministrului de externe ingrijorat tara sa care se confrunta cu multe probleme se va confrunta cu vremuri neprielnice.

Desi doua treimi dintre refugiatii care au intrat in tara au si plecat spre Vest, iar datorita razboiului populatia a crescut in doua saptamani cu 4%, spune diplomatul.

Desi multi refugiati s-au adapostit la persoane particulare, cheltuielile crescande pentru ingrijirea acestora se confrunta datorita efectelor economice ale razboiului cu impozite diminuate.

In cazul unor atacuri mai multe asupra apropiatului oras Odesa, statul slabit ar putea ajunge la limitele performantelor sale – apreciaza Popescu, precizand ca „fireste, pentru acest lucru nu refugiatii poarta vina, ci razboiul.”

Vecinii cei mai saraci ai Ucrainei nu detin multe nici macar pentru ei. Insa, la necaz, populatia Moldovei da dovada de o extraordinara capacitate de a improviza – si creeaza un stil propriu de bun venit.

Tarabe se transforma in cabine de dormit, copiii se joaca in halele transformate de la „Moldexpo”, altii deseneaza cu acuarele casele pe care le-au lasat in urma sau se joaca de-a scoala care le lipseste.

„Copiii vorbesc despre razboi mai mult decat cei maturi”, spune studenta in psihologie Daria Sanina care are grija de refugiatii aflati in hale. Cand copiii povestesc ce au vazut sau trait in razboi, este „foarte greu sa-i ajuti”.

Cu putin timp in urma o fetita a luat-o de mana spunandu-i ca sora ei a murit in aceeasi zi: „Dupa cum mi-a relatat, tatal ei a spus dimineata la telefon ca un atac cu rachete le-a distrus casa, iar fiica sa mai mare nu este de gasit. Fetita ma intreba ce sa faca.” Studenta spune suspinand ca este o voluntara care incearca sa ajute, „dar nu a fost pregatita pentru ce i-a fost dat sa traiasca aici.”

Pe fata pensionarului de 66 de ani din Harkov, Konstantin, se oglindeste groaza din orasul sau provocata de razboi: „Niciodata in viata nu m-as fi asteptat sa mai trec printr-un razboi la batranete”, spune inginerul pensionar.

Granita catre Rusia se afla la doar cativa kilometri de Harkov, spune Konstantin: „Tocmai Rusia. Rusii au distrus nu doar centrul Harkovului, ci si suburbiile. Bombardeaza chiar si blocurile de locuinte. Este un genocid. Nu pot intelege cine da asemenea dispozitii, in care oameni sa ucida alti oameni pentru teritoriu.”

Povesteste ca a reusit ‘in ultima clipa” sa-si „scoata din iad” sotia, fiica si trei nepoti: li s-a dat mancare si bautura, pe gratis. Si nu era vorba despre oameni trimisi de stat, ci de voluntari. Nu m-am asteptat niciodata la asa ceva – si sunt recunoscator.”

Directoarea centrului de primire de la Comunitatea Evreiasca a Moldovei de la Chisinau, Alonia Grossu, estimeaza numarul refugiatilor evrei la „aproximativ 1.000 pe zi”. Comunitatea evreiasca de numai 10.000 de membri ajuta la repartizarea acestora in cele 10 centre de primire din tara unde sunt ajutati la intocmirea formalitatilor necesare pentru emigrarea in Israel.

Multi dintre ei sunt fie batrani, fie femei singure cu copii. Desi comunitatea lor este sustinuta cu donatii de comunitatile evreiesti din intreaga lume, „este vorba totusi de o mare provocare. Nu eram pregatiti pentru asa ceva – si nu suntem inca nici acum.” Intre timp au reusit sa recruteze 100 de voluntari care sa-i ajute.

Dorinta de a ajuta de care se bucura refugiatii de razboi din Ucraina in Moldova nu se manifesta doar la membrii comunitatii evreiesti, ci la toate paturile populatiei. Moldovenii manifesta fata de ucraineni „o solidaritate deosebit de mare”.

Intr-o hala sportiva din Chisinau transformata in dormitor, un tata de familie de 20 de ani povesteste ca in afara de certificatul de nastere nu a detinut niciodata vreun alt document de identitate si din acest motiv a fost respins la granita spre Romania. De regula este vorba despre romi din Ucraina care s-au adapostit in hala de sport si se plang de asistenta sociala insuficienta.

„Dusurile si instalatiile sanitare sunt bune, la fel si curatenia, Dar bucataria constituie un punct slab”, confirma voluntarul Cristian. „Am primit de la un sponsor sute de feluri de mancare preparate. Dar aici nu avem nimic unde sa le incalzim, nici un loc mai racoros sau frigidere pentru a le pastra. Intre timp s-au stricat aproape toate si am fost nevoit sa de arunc in containerul de gunoi, iar mirosul era pur si simplu de nesuportat.”

Cei mai multi refugiati stiau incotro se indreptau, relateaza voluntara de 71 de ani Parascovia Caufmann: „Vor sa ajunga acolo unde au prieteni si rude.” Desi Moldova este un stat din care au emigrat multi, „suntem o tara foarte primitoare de oaspeti cu oameni care doresc sa ajute. Aici este loc pentru toti.”

Elevul de gimnaziu Ghennadii si colegul sau Stefan au oferit celor ce au sosit ceai sau supa. „Este frumos sa poti ajuta oameni aflati la stramtoare, Iir oamenii sunt bucurosi daca primesc dupa sosire ceva cald”, spune Ghennadii de 19 ani, explicand de ce se afla de doua saptamani aproape minut de minut in grupul voluntarilor.

Spera ca, in ce il priveste, sa nu ajunga niciodata sa fuga de ceva si sa fie nevoit sa accepte ajutor din partea altora. Dar elevul blond mai spune ca „imi este totusi putin frica de posibilitatea ca razboiul sa ajunga si in tara noastra”.