Germania este presata sa renunte la petrolul si gazele rusesti si cauta solutii pentru a deveni independenta de combustibilii fosili. In acest context, ministrul Economiei a facut apel la oameni sa nu mai mearga cu masina, ci cu trenul sau bicicleta si, pe cat posibil, sa lucreze de acasa.
Germanii ar trebui sa inceapa sa economiseasca energia pentru a deveni mai independenti de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, intr-un moment in care prima economia a Europei cauta modalitati prin care sa isi reduca importurile de petrol si gaze din Rusia, informeaza Reuters.
In conditiile in care numarul victimelor in randul civililor din Ucraina este in crestere, Germania este presata sa se elibereze de petrolul si gazele rusesti, criticii subliniind ca veniturile din exporturile de combustibili fosili ofera Moscovei fondurile necesare pentru a putea continua razboiul din Ucraina.
Robert Habeck a apreciat ca Germania ar putea deveni mai putin dependenta de Rusia daca cetatenii sai si-ar reduce consumul de energie, sugerandu-le sa utilizeze trenul sau bicicleta in locul automobilului atunci cand este posibil.
"Fiecare kilometru care nu este condus ajuta la eliminarea livrarilor de energie din Rusia. In plus, astfel protejam si mediul", a spus Robert Habeck, intr-un interviu pentru Funke Media Group.
Potrivit ministrului Economiei, o reducere cu 10% a consumului individual de energie este posibila, adaugand ca angajatorii ar contribui si ei la acest efort daca le vor oferi angajatilor optiunea de a lucra de acasa atunci cand este posibil.
"Acolo unde este posibil, am putea lucra de acasa o zi sau doua pe saptamana, initial in mod voluntar", a spus Habeck.
Invadarea Ucrainei de catre Rusia a socat Germania si aliatii sai din Uniunea Europeana care au decis sa adopte o transformare radicala a politicii energetice, astfel incat blocul comunitar sa isi reduca dependenta de importurile de combustibili fosili din Rusia.
Potrivit unor planuri anuntate de Robert Habeck la finele lunii martie, Germania vrea sa isi reduca la jumatate importurile de petrol din Rusia pana la mijlocul acestui an si sa devina "aproape independenta" pana la finele lui 2022. In cazul carbunelui, Germania ar putea deveni complet independenta de importurile din Rusia inca din toamna acestui an, a estimat Robert Habeck.
In cazul gazelor naturale, pana la vara, ponderea importurilor de gaze din Rusia ar urma sa scada la 24% pentru ca in vara anului 2024 Germania sa fie aproape complet independenta de gazele naturale rusesti.


