Preşedintele american Joe Biden şi omologii săi din NATO se întâlnesc mâine la Washington pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a celei mai mari organizaţii de securitate din lume. Reuniunea de trei zile se va concentra pe războiul din Ucraina şi pe ajutorul oferit de aliați pentru ca ţara vecină să poată supravieţui celui mai mare conflict terestru din Europa din ultimele decenii.
La Washington, liderii NATO vor aproba un nou plan de coordonare a livrării de echipamente către Ucraina şi a instruirii forţelor sale armate.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO: “Ceea ce contează pentru mine este că toți aliații au convenit că trebuie să facem mai mult pentru Ucraina, atât cu această nouă pregătire și asistență pe care NATO o va oferi Ucrainei, dar și cu angajamentul pe termen lung.”
Statele Unite şi unii aliaţi NATO vor anunţa noi măsuri pentru a consolida apărarea aeriană şi capacităţile militare ale Ucrainei.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO: “Toți ne dorim pace. Chestia este că modalitatea mai ușoară pentru a pune capăt războiului este să pierzi războiul. Dar asta nu e pace, asta e ocupație. Prin urmare, avem nevoie de pace durabilă, justă. Și singura modalitate de a ajunge acolo este să-l convingem pe președintele Putin că nu va câștiga pe câmpul de luptă, că trebuie să se așeze și să accepte o soluție în care Ucraina să prevaleze ca națiune suverană, independentă în Europa. Singura modalitate de a-l convinge pe Putin că el nu va câștiga pe câmpul de luptă este de a furniza sprijin militar Ucrainei.”
Astăzi în timpul unei vizite la Varșovia, unde a semnat un acord de securitate, președintele Zelenski i-a cerut premierului polonez să predea Ucrainei MIG-urile sovietice.
Donald Tusk a răspuns că ar putea lua în considerare transferul dacă țările NATO le înlocuiesc cu avioane mai moderne.
Zelenski este aşteptat să participe la summittul NATO de la Washington. Preşedintele Ucrainei, care a făcut lobby fără succes pentru o invitaţie politică de a adera la NATO la summitul de la Vilnius din vara anului trecut, a declarat că summitul din acest an ar trebui să rezolve problema invitării Kievului să adere. Presa scrie că liderii NATO vor reînnoi promisiunea că Ucraina se va alătura alianţei într-o zi, dar nu în timp ce este în război.

