In timp ce coronavirusul se raspandeste necontrolat in intreaga lume, presedintele Belarusului numeste aceasta pandemie o psihoza. Mai mult decat atat, Aleksandr Lukasenko a participat la un meci de hochei, cu tribunele pline de suporteri. Liderul de la Minsk a criticat decizia altor state de a inchide frontierele si a spus ca virusul poate fi combatut cu… vodka si sauna.

Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: “Nu exista niciun virus aici. Ai vazut vreunul zburand pe aici? Nici eu nu vad. E ca intr-un frigider aici. Sportul, in special gheata, este cel mai bun remediu impotriva virusului.”

Aleksandr Lukasensko spune ca nu ii este frica de niciun virus si ca lumea nu ar trebui sa faca atat panica. Liderul de la Minsk a participat in weekend la un meci de hochei, cu mii de suporteri in tribune.

Anterior, Lukasenko a declarat ca inchiderea granitelor este un lucru stupid si i-a incurajat pe cetateni sa isi desfasoare la fel ca pana acum activitatile obisnuite.

Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: “Coronavirusul este o psihoza, de care vor profita unii oameni si care le va face rau altora. Panica poate fi mai daunatoare decat virusul in sine.”

Iar pentru cei care se tem ca se pot imbolnavi, a venit cu un sir de sfaturi.

Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: “Trebuie sa mergem mai des la sauna. Daca exista vreun virus, cu siguranta va fi distrus. Cu vodka poti, nu doar sa-ti speli mainile, dar si sa bei 100 de grame.”

Belarus este una dintre putinele tari care nu a impus restrictii pentru a preveni raspandirea coronavirusului. Pana acum, s-au inregistrat in aceasta tara aproape o suta de cazuri de infectie.