După o criză politică de aproape cinci luni, România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în această seară în urma unor șase ore de consultări. Siegfried Mureșan, candidatura PNL-USR-UDMR, a primit mandatul de a forma viitorul Guvern. Prima mare provocare este să strângă cele 233 de voturi necesare învestirii. Are la dispoziție 10 zile pentru a stabili programul de guvernare și pentru a-și alege membrii propriului Cabinet.
După aproape 3 luni de tergiversări în privința unei noi nominalizări, astăzi, președintele României Nicușor Dan a luat o decizie.
Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Siegfried Mureșan este propunerea...Dincolo de faptul ca a fost propus de cele 3 partide. Este o persoana care are experienta in parlamentul european. O persoana care a negociat lucruri importante, deci are expertiza pentru aceasta pozitie. Am vorbit cu domnul Muresan si mi-a solicitat un timp de gandire pe care il respect. Domnul Muresan ramane prima optiune pentru mine si astept sa imi confire sau sa imi infirme inainte de a publica decretul in monitorul oficial."
La scurt timp după aceasta declarație Siegfried Mureșan i-a confirmat președintelui pe facebook că acceptă nominalizarea. Liderii PNL, USR ȘI UDMR i-au cerut președintelui încă de dimineață să îl nominalizele pe Siegfried Mureșan, dar au vorbit si despre o posibila rotativă prin care Siegfried Mureșan sa fie primul premier, iar ulterior guvernarea să fie preluată de PSD din aprilie 2027.
Ilie BOLOJAN, PREȘEDINTELE PNL:„România are nevoie de un premier credibil, cu miniștri competenți și cu un program de guvernare care ține cont de realitățile economiei noastre.”
Dominic FRITZ, PREȘEDINTELE USR: „PSD deja agrease o rotativă în 2027, de aceea ideea ca după tot ce s-a întâmplat, după tot prețul pe care l-au plătit românii.. psd sa fie primul partid... e absurdă.”
Social democrații s-au arătat dezamăgiți de propunerea făcută de Nicușor Dan, mai ales că dimineață au cerut ca următoarea nominalizare să fie Sorin Grindeanu.
In sedinta de luni social-democratii ar putea lua in calcul rotativa propusa de PNL-USR si UDMR sau ar putea respinge complet varianta Siegfried Muresan. Cei de la AUR au declarat categoric că își mențin poziția și spun că nu vor sustine un Guvern din care nu fac parte.
George SIMION, PREȘEDINTELE AUR:„AUR nu poate vota în parlament decât un guvern din care face parte cu reprezentare la nivel de miniștrii și cu un prim ministru agreat de AUR.”
Pe hârtie, Siegfried Mureșan pornește cu 186 de voturi. Pentru ca Guvernul să treacă de Parlament are însă nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă că îi lipsesc 47.
Premierul desemnat trebuie să găsească aceste voturi în afara partidelor care îl susțin deja fie printr-un acord cu alte grupuri parlamentare, fie prin voturi individuale.

