Arestarea lui Vladimir Putin ar insemna a declara razboi Rusiei, a afirmat presedintele sud-african Cyril Ramaphosa, in plina dezbatere nationala asupra primirii presedintelui rus in tara pentru a participa la summitul BRICS, citeaza stirileprotv.ro.
Putin este invitat la summit, preconizat sa aiba loc in 22-24 august la Johannesburg, de acest grup compus din cinci mari puteri emergente (Africa de Sud, Brazilia, China, India si Rusia), prezidat in prezent de Pretoria.
Dar presedintele rus este vizat din luna martie de un mandat al Curtii Penale Internationale (CPI) pentru crima de razboi privind "deportarea" de copii ucraineni dupa invazia pe scara larga a Rusiei in Ucraina, acuzatii pe care Moscova le respinge in bloc.
In calitate de tara membra a CPI, Africa de Sud trebuie teoretic sa-l aresteze pe Putin daca intra pe teritoriul sau. Aceasta obligatie ridica o serioasa dilema diplomatica pentru Pretoria, care refuza sa condamne Moscova de la inceperea razboiului in Ucraina.
Cazul a capatat o turnura juridica pentru ca principalul partid de opozitie sud-african, Alianta Democratica (DA), incearca pe calea justitiei sa forteze guvernul sa se asigure ca Putin va fi arestat si predat CPI daca pune piciorul in tara.
Intr-o declaratie sub juramant, Ramaphosa a calificat cererea DA drept "iresponsabila".
"Rusia a indicat clar ca orice arestare a presedintelui sau in exercitiu ar echivala cu o declaratie de razboi. Aceasta nu ar fi in concordanta cu Constitutia noastra de a risca sa angajam tara intr-un razboi cu Rusia", a afirmat el, apreciind ca aceasta ar contraveni datoriei sale de a proteja tara.
Africa de Sud incearca sa obtina o exceptare de la regulile CPI pe motiv ca arestarea lui Putin ar putea ameninta "securitatea, pacea si ordinea in stat", precizeaza Ramaphosa in acest text semnat in iunie si initial clasat confidential, dar curtea a decis ulterior sa-l faca public.
Intr-un interviu recent pentru media locala, vicepresedintele sud-african Paul Mashatile a indicat ca guvernul sau a incercat sa-l convinga pe Vladimir Putin sa nu vina, dar fara succes pana in prezent.
Grupul BRICS isi propune sa aiba o greutate mai mare in institutiile internationale dominate pana in prezent de SUA si Europa, noteaza AFP. Summitul de la Johannesburg, organizat intr-un centru de dezbateri, va fi al 15-lea la numar.


