Presedintele taiwanez Tsai Ing-wen a oferit sprijinul guvernului sau pentru China dupa cutremurul soldat cu aproximativ 100 de morti care a lovit partea nordica a platoului Qinghai-Tibet, transmite Reuters, scrie g4media.ro

Tensiunile intre Taipei si Beijing au sporit in ultimii ani, in contextul in care China isi sustine pretentiile asupra insulei prin presiuni militare si politice.

Intr-o declaratie pe platforma X (fosta Twitter), Tsai a transmis ”sincere condoleante” tuturor celor care si-au pierdut rude sau prieteni din cauza seismului.

”Ne rugam ca cei afectati sa primeasca ajutorul de care au nevoie si speram intr-o recuperare rapida. Taiwanul este pregatit sa ofere asistenta in eforturile de raspuns la dezastru”, a adaugat ea.

Departamentul de pompieri din Taiwan a declarat ca a mobilizat o echipa de 160 de oameni, patru caini de urma si 13 tone de ajutoare in cazul in care China va solicita ajutor.

Tsai Ing-wen a transmis condoleante Chinei si cu ocazia altor dezastre, inclusiv dupa un cutremur produs anul trecut in provincia Sichuan.