Vedeta a gimnasticii din Rusia, Alina Kabaeva, presupusa iubita a lui Vladimir Putin, este printre persoanele impotriva carora Uniunea Europeana a impus sanctiuni.
Potrivit unui anut al UE, Alina Kabaeva este presedintele Consiliului de Administratie al Nationalului Media Group (NMG), un holding care detine participatii mari in aproape toate principalele mass-media ruse care reproduc propaganda guvernului rus. Membra a Dumei de stat si apropiata a lui Vladimir Putin „ea este responsabila pentru sprijinirea actiunilor si politicilor care submineaza integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei”, se arata in comunicarea UE.
Cine este Alina Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin
Alina Kabaeva este una din cele mai laureate sportive din istoria gimnasticii ritmice, cu doua medalii olimpice, 14 la campionatele mondiale si 21 la europene. Ea a fost descrisa drept „cea mai flexibila femeie din Rusia”, iar la un moment dat a pozat odata nud, infasurata doar intr-o blana, intr-o revista pentru barbati.
In 2008, ziarul „Moskovsky Korespondent” a scris ca Putin a divortat si ar urma sa se insoare cu Kabaeva. Informatia fost negata de Kremlin si ziarul a fost inchis. Dar speculatiile au continuat cu numeroase presupuneri ca au mai multi copii si chiar ca s-ar fi cununat in cadrul unei ceremonii ortodoxe private.
Kabaeva a fost o membra pro-Kremlin a parlamentului timp de opt ani, iar in 2014 a fost numita la conducerea grupului de stat National Media, cu un salariu anual de 10 milioane de dolari. In ciuda acestor pozitii importante, a fost rar vazuta in public in ultimii ani.
Kabaeva a negat in iulie 2013 ca ar avea copii, desi circulau informatii ca ar fi nascut o fetita intr-un spital pentru elite din St. Anna, Ticino, Elvetia.
Putin, in varsta de 69 de ani, nu a recunoscut niciodata o relatie cu Kabaeva, in varsta de 39 de ani.


