Pretul petrolului la nivel global a crescut, dupa ce acum doua zile instalatiile petroliere din Arabia Saudita au fost tinta unui atac cu drone. Majorarea a atins nivelul maxim din ultimele patru luni. Presedintele american, Donald Trump, a anuntat ca, daca va fi nevoie, va autoriza folosirea rezervei nationale de petrol a Statelor Unite.

Potrivit ministerului saudit de Interne, dronele au bombardat sambata dimineata cea mai mare rafinarie din lume, precum si un camp petrolier - operate de Aramco, o companie petroliera nationala din Arabia Saudita. Acolo se realizeaza aproape 6% din productia mondiala de petrol.

In urma atacului, regatul saudit a fost nevoit sa-si reduca la jumatate productia de titei, ceea ce inseamna 5.7 milioane de barili pe zi.

Arabia Saudita s-a angajat sa compenseze pierderile din rezerva nationala. Insa compania petroliera Aramco a avertizat ca ar putea dura saptamani pana la repararea totala a instalatiilor.

Presedintele Trump a anuntat ca va autoriza folosirea petrolului din rezerva nationala a Statelor Unite pentru situatii de urgenta, respectiv 640 de milioane de barili, depozitati in rezervoare imense din Louisiana si Texas.

„Au fost lansate cel putin 10 drone suficient de performante ca sa evite sistemele de aparare de zeci de miliarde de dolari ale Arabiei Saudite si sa loveasca instalatiile petroliere saudite.”

Tensiunea in regiunea Golfului a crescut considerabil dupa bombardamentul de sambata, revendicat imediat de rebelii huti din Yemen, o grupare sustinuta de Iran.

Insa, seful diplomatiei americane, Mike Pompeo, a acuzat direct Teheranul ca s-ar afla in spatele atacului, iar Donald Trump a anuntat ca este gata sa vina cu un raspuns. Oficialii iranieni au negat ca ar fi implicati. Arabia Saudita este cel mai mare exportator de petrol din lume, cu 7 milioane de barili de petrol exportati in fiecare zi.