Danny Baker, jurnalist al postului BBC Radio 5, care a fost concediat, joi, dupa ce a publicat o imagine prin care il compara pe bebelusul ducilor de Sussex cu un cimpanzeu, pe reteaua de micro-blogging Twitter, este anchetat de politia britanica, potrivit The Telegraph.
Jurnalistul si prezentatorul Danny Baker a fost concediat dupa ce a publicat pe contul sau de Twitter o fotografie prin care il compara pe bebelusul ducilor Meghan si Harry de Sussex, care s-a nascut luni dimineata, cu un cimpanzeu.
Fotografia vintage prezenta un cuplu, tinand de maini un cimpanzeu imbracat in haine, pe scarile unei cladiri. Imaginea era insotita de textul "Bebelusul regal paraseste spitalul".
Mesajul a fost publicat pe Twitter miercuri, in aceeasi zi in care ducii Meghan si Harry de Sussex si-au prezentat public copilul, intr-o intalnire cu presa care a avut loc la castelul Windsor.
Reprezentantii Scotland Yard au informat ca s-a primit o plangere legata de acest mesaj, joi, si ca sunt obligati sa o analizeze.
Jonathan Wall, directorul editorial al BBC 5 Live a comunicat, joi, prin intermediul unui e-mail trimis intregii redactii ca "Danny a facut o greseala serioasa pe social media". "Actiunea lui incalca valorile dupa care noi ne ghidam la postul de radio", continua e-mailul, potrivit mirror.co.uk.
Vineri, Baker si-a prezentat scuzele publice. "Am ales o fotografie nepotrivita pentru a ilustra o gluma", a spus acesta. Cu o zi inainte, Baker, in varsta de 61 de ani, a insistat ca nu are sentimente rasiste si ca mesajul publicat pe Twitter a fost "o grava eroare de judecata".
Bebelusul, Archie Harrison Mountbatten Windsor, este cel de-al optulea stranepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii si cel de-al saptelea in ordinea succesiunii la tron.
De asemenea, bebelusul este unul dintre primii membri metisi de rang inalt din familia regala britanica - despre regina Charlotte (1744 - 1818) se spune ca era metisa, iar aceasta a avut 15 copii.
Printul Harry, in varsta de 34 de ani, al saselea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, si fosta actrita americana Meghan Markle, in varsta de 37 de ani, s-au casatorit in mai 2018, dupa o relatie de doi ani.


