Armata rusa se retrage in sudul si estul Ucrainei, anunta vineri seful gruparii Wagner Evgheni Prigojin, care contrazice astfel anunturi ale Kremlinului potrivit carora contraofensiva ucraineana este un esec, scrie stirileprotv.ro.

”Armata (rusa) se retrage in zonele Zaporojie si Herson (sud), iar fortele armate ucrainene avanseaza”, declara Prigojin intr-un interviu video publicat de serviciul sau de presa pe Telegram, potrivit news.ro.

”Acelasi lucru se intampla la Bahmut. Inamicul va penetra tot mai adanc in apararea noastra”, subliniaza omul de afaceri, referindu-se la un orasel din extul Ucrainei pe care rusii afirma ca l-au cucerit, dar unde ucrainenii spun ca au inaintat pe flancuri in ultimele saptamani.

”Nu exista niciun control. Nu exista niciun succes militar”, denunta Evgheni Prigojin.

Militarii rusi ”se scalda in propriul sange”, declara el - un mod de a spune ca sufera pierderi grele.

Declaratiile sefului Wagner, care nu pot fi verificate in mod independent le contrazic pe cele ale presedintelui rus Vladimir Putin si ale ministrului Apararii Serghei Soigu, potrivit carora armata rusa ”respinge” toate asalturile ucrainene.

Pe de alta parte, Ucraina a anuntat tot vineri unele inaintari in sud, unde trupele au inregistrat un ”succes patial”, potrivit unui purtator de cuvant militar, Andrii Kovaliov.

In est, armata ucraineana ”continua sa opreasca ofensiva trupelor ruse”, iar ”confruntari armate deosebit de dificile continua”, a anuntat el.

”Fortele noastre ale apararii au oprit ofensiva inamicului in zona Kupiansk si Liman”, a anuntat, la randul sau, pe Telegram, adjuncta ministrului ucrainean al Apararii Ganna Maliar.