Un fragment dintr-un interviu mai vechi starneste fantezii in legatura cu moartea lui Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner, scrie stirileprotv.ro.
Un clip de 40 de secunde dintr-un interviu mai vechi in care liderul mercenarilor rusi Evgheni Prigojin declara ca ar prefera sa fie ucis decat sa isi minta tara si mentiona un avion care se dezintegreaza pe cer, a dezlantuit duminica un val de teorii pe internet despre presupusa sa moarte, informeaza Reuters.
Autoritatea aviatica a Rusiei a declarat ca seful grupului Wagner se afla in avionul privat care s-a prabusit la nord-vest de Moscova miercuri, la exact doua luni dupa ce a Evgheni Prigojin a condus o revolta esuata impotriva conducerii militare ruse. Kremlinul a spus ca insinuarile occidentale conform carora Prigojin a fost ucis din ordinul sale sunt o "minciuna absoluta".
In clipul preluat dintr-un interviu cu bloggerul militar Semion Pegov, publicat initial pe 29 aprilie, Prigojin afirma ca Rusia este in pragul dezastrului deoarece conducerea militara ii indeparteaza treptat pe cei care spun adevarul si refuza sa linguseasca conducerea superioara.
„Astazi am ajuns la punctul de fierbere”, a spus el in clipul publicat pe Gray Zone, canalul Telegram al grupului Wagner. „De ce vorbesc atat de sincer? Pentru ca nu am dreptul sa mint in fata celor care vor trai in aceasta tara. Acum ei sunt mintiti. Mai bine ma omori". Si a adaugat: „Dar nu voi minti, trebuie sa spun sincer ca Rusia este in pragul dezastrului. Si daca aceste rotite nu sunt reglate astazi, atunci avionul se va dezintegra in aer".
Prigojin, considerat chiar si erou
Sute de comentarii au fost postate pe Gray Zone in cateva ore.
„Asadar stia”, a scris in primul raspuns un utilizator Telegram al carui nume se traduce prin "avanpost".
Unele postari au speculat in legatura cu faptul ca Prigojin traieste. Altii si-au imaginat ce grozav ar fi daca, de fapt, Evgheni Prigojin si Serghei Surovikin, fostul comandant al operatiunilor de razboi revocat din functia de sef al fortelor aeriene in ziua accidentului aerian, „stau in Jamaica, beau pina colada si trag un fum dintr-un joint urias".
Alte postari au aratat cu degetul spre Kremlin, intr-un comentariu afirmandu-se ca prabusirea avionului a fost opera presedintelui Vladimir Putin si ca „trebuie sa fii o amiba ca sa nu intelegi asta".
Unele comentarii au dat vina pe Franta, iar altele pe Ucraina. Intr-o postare se spunea ca Ucraina l-a ucis pe Prigojin din ordinul serviciilor speciale ale SUA "si al anglo-saxonilor" si adauga ca "este suparator pentru noi sa pierdem un astfel de erou", afirmatie la care cineva a raspuns cu trei emoji-uri ras cu lacrimi, potrivit Agerpres.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.