La prima sa aparitie pe scena mondiala dupa revolta lui Prigojin, Vladimir Putin le-a transmis liderilor asiatici ca poporul rus este mai unit ca oricand. El i-a reasigurat pe partenerii Moscovei, printre care China si Iran, prezenti la summitul online al Organizatiei pentru Cooperare de la Shanghai, ca ramane ferm la fraiele puterii.

Vladimir Putin s-a laudat azi cu stabilitatea Rusiei in fata aliatilor din Asia, aceasta fiind prima interventie publica internationala a liderului de la Kremlin dupa revolta mercenarilor Wagner, din luna iunie. 

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE:„Poporul rus este mai consolidat ca oricand. Cercurile politice si intreaga societate din Rusia si-au demonstrat in mod clar unitatea si sentimentul de responsabilitate pentru soarta patriei atunci cand au raspuns ca un front unit impotriva tentativei de revolta armata.”  

Discursul lui Vladimir Putin si accentul pus pe unitatea Rusiei sunt menite sa arate cat de dornic este liderul rus sa inlature orice dubiu legat de autoritatea sa la nivel mondial dupa revolta condusa de liderul gruparii paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin. Intr-un interviu pntru CNN, presedintele ucrainean a mentionat ca puterea lui Putin se prabuseste, iar acesta pierde controlul asupra propriului popor. 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:Vedem reactia lui Putin. Este slaba. In primul rand, vedem ca nu controleaza totul. Wagner s-a deplasat adanc in interiorul Rusiei si a preluat controlul anumitor regiuni si a aratat cat de usor este sa faci asta. Putin nu controleaza situatia din regiuni. El nu controleaza securitatea. Toata lumea intelege ca toata armata sa este in Ucraina.”  

Rapoartele serviciilor secrete ucrainene arata ca Moscova a masurat sprijinul de care se bucura Prigojin si aceste sondaje ar arata ca jumatate dintre rusi l-au sustinut pe seful Wagner si revolta grupului sau paramilitar, mentioneaza Zelenski. Vladimir Putin s-a confruntat luna trecuta cu cea mai mare amenintare la adresa autoritatii sale din ultimele doua decenii, cand seful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a lansat o revolta de scurta durata, revendicand controlul instalatiilor militare din Rostov pe Don si Voronej si pornind in mars spre Moscova cu trupele sale inainte de a accepta sa se retraga.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.