Cea dintai furtuna tropicala din Atlantic s-a format cu trei saptamani mai devreme decat anul trecut si a lovit cu putere tarmul Statelor Unite, in special sudul Floridei.
In California si in estul statului Washington, incendiile inghit mii de hectare de vegetatie.
Dupa ce a provocat un dezastru in Cuba si in estul insulelor Caraibe, furtuna tropicala Elsa s-a indreptat spre coasta de sud-est a Statelor Unite, mai exact spre Florida.
Ploaia torentiala i-a trimis pe multi la adapost. Cu rafale de vant de peste 70 de kilometri pe ora, furtuna a doborat copaci si a provocat valuri uriase. Numeroase drumuri de langa tarm au fost inundate.
Ministerul roman de Externe a transmis o avertizare pentru toti cetatenii care si-au programat calatorii in aceste zone in perioada urmatoare. A cerut ca turistii sa urmareasca atent anunturile facute constant de autoritatile americane.
De la an la an, sezonul uraganelor formate in Atlantic este tot mai timpuriu. De obicei incepea la jumatatea lunii august, dar iata ca anul acesta furtuna Elsa se dezlantuie cu trei saptamani mai devreme decat uraganul Hanna, cel care a lovit primul coastele Americii in 2020.
Intre timp, in California, de mai bine de o saptamana incendiile de vegetatie sunt o puternica amenintare pentru localnici. In prezent sunt doua mari focare in nordul statului.
Flacarile au distrus deja zeci de case, dar momentan nu au fost raportate victime. Pompierii intervin atat de la sol, cat si din aer. Deocamdata au reusit sa stinga doar o mica suprafata.
Dennis Burns, pompier: „Vantul a suflat mai tare ieri in aceasta zona si focul a inceput sa se exinda agresiv. Echipajele au avut de-a face cu mai multe incendii. Pentru a le stinge au intervenit si cu avioane, iar acum flacarile sunt in spatele caselor.”
Si in estul statului Washington, echipele de interventie incearca sa stinga incendiile de padure, intetite de vant si de vegetatia uscata.