Investigațiile inițiale desfășurate de autoritățile elvețiene sugerează că incendiul care a devastat barul „Le Constellation” din stațiunea de schi Crans-Montana a izbucnit atunci când așa-zise „lumânări-fântână” atașate de sticle de șampanie au fost ridicate prea aproape de tavan, a declarat vineri procurorul local, citat de Reuters, transmite hotnews.ro.

„Totul indică faptul că incendiul a pornit de la lumânările aprinse sau de la așa-numitele «lumini bengaleze» care fuseseră atașate sticlelor de șampanie. Acestea au ajuns prea aproape de tavan. De acolo a urmat o conflagrație rapidă, foarte rapidă și de amploare”, a declarat procurorul Beatrice Pilloud în cadrul unei conferințe de presă.

Informația vine în contextul în care presa internațională a descoperit încă de joi că un videoclip de promovare publicat în mai 2024 pentru barul Le Constellation arată cum băutura era servită cu artificii.

Un videoclip distribuit în mai 2024 pe YouTube de contul @ConstellationCransMontana arată femei cu căști de motocicletă mergând prin bar cu sticle de alcool pe care sunt artificii.

„Constellation Crans-Montana vă urează bun venit în fiecare zi, între orele 9:00 și 2:00, 365 de zile pe an, fără întrerupere”, se arată în descrierea care însoțește clipul video.

Ipoteza e confirmată de martori oculari și înregistrări video

Două femei franceze care se aflau în bar în momentul izbucnirii incendiului de Revelion au descris cum au văzut o chelneriță punând o lumânare aniversară pe o sticlă de șampanie.

„Una dintre lumânări a fost ținută prea aproape de tavan, care a luat foc. În câteva secunde, întregul tavan era în flăcări. Totul era din lemn”, au spus ele pentru postul de televiziune francez BFMTV.

Imagini video apărute pe rețelele de socializare arată cum flăcările încep să cuprindă rapid tavanul barului slab luminat, de deasupra zonei cu băuturi, înainte de o altă imagine a clădirii învăluite în flăcări.

Autoritățile estimează că 40 de persoane au murit în incendiul care a izbucnit în noaptea dintre ani și că alte 119 au fost rănite.

MAE investighează dacă un român a murit sau a fost rănit în incendiu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București a anunțat vineri după-amiaza că a primit o sesizare cu privire la dispariția unui român care se presupune că se afla în noaptea de Revelion în barul din stațiunea elvețiană de schi.

Autoritățile române sunt în contact cu familia unui român care este dispărut și se presupune că se afla în locul incendiului din Elveția, a confirmat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, pentru HotNews. 

„MAE este în contact cu familia unui cetățean român presupus disparute în incendiu și colegii consuli oferă asistența necesară”, a transmis pentru HotNews reprezentantul MAE.

Ulterior, MAE a transmis printr-o precizare de presă mai multe detalii despre cazului românului dat dispărut.

„Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial. Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate”, a transmis MAE.

„În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate”, conform autorităților din România.