In curand, pe strazile Europei isi va face aparitia prima masina cu elice.

O companie olandeza care produce un autoturism capabil sa zboare a primit aprobarea de la autoritatile rutiere europene pentru a circula in conditii legale pe soselele Uniunii.

Urmeaza acum aprobarile de la agentia de siguranta in aviatie.

Totusi, nu va grabiti sa va comandati una: pretul unui model ajunge la o jumatate de milion de euro.

Aceasta este “Liberty”, masina zburatoare produsa de o compania olandeza PAL-V. Primele teste de zbor au avut loc in 2012 si abia acum vehiculul a primit dreptul de a circula legal pe sosele.

Pentru asta, creatorii aparatului au avut de indeplinit cateva mii de cerinte impuse de autoritatile aeriene si rutiere europene.

Robert Dingemanse, CEO si fondator PAL-V: „Reglementarile terestre si aeriene nu au fost facute sa se aplice impreuna unui singur tip de vehicul. Ca sa va faceti o idee, pe sosea trebuie sa ai dimensiuni reduse, compacte, pentru a fi manevrabil. Trebuie sa poti lua o curba in siguranta. Si e o provocare, pentru ca in aer trebuie sa fii masiv ca sa fii eficient.”

PAL-V Liberty este, pe scurt, o masina si un girocopter, combinate intr-un singur vehicul. Are trei roti, doua locuri si elice, iar doritorii au nevoie, pe langa carnetul de conducere pentru deplasarea pe sosea, si de licenta de zbor pentru a decola.

Atinge 160 de kilometri pe ora pe sosea, 180 de kilometri pe ora in aer si are o autonomie de 500 de kilometri cu un singur plin. Iar trecerea de la modul terestru la cel aerian dureaza aproximativ 10 minute.

Robert Dingemanse, CEO si fondator PAL-V: „Olanda e o tara mica si nu avem prea multe piste de decolare. Au fost rezervate deja peste 30 de bucati, lucru la care nu ne-am fi asteptat daca ne uitam la starea aviatiei din Olanda. Asa ca... daca asta e reprezentativ si pentru restul lumii, trebuie sa crestem productia cat mai repede.”

Bineinteles, vehiculul nu este pentru toata lumea. Potrivit directorului companiei, primele 90 de modele editie limitata vor costa in jur de 500.000 de euro. Pretul pentru varianta standard a fost stabilit la aproape 400.000 de euro. In ciuda pretului piperat, sunt destui doritori.

Robert Dingemanse, CEO si fondator PAL-V: „Oamenii sunt mult mai inclinati sa calatoreasca individual, din cauza COVID. Chiar am inregistrat o crestere a interesului si a cererii, pentru ca doua persoane pot calatori impreuna fara sa riste infectarea, un motiv convingator pentru oameni in acest moment.”

Compania producatoare spera sa obtina cat mai repede si certificarile de zbor de la Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei. Daca totul merge conform planurilor, primele modele vor fi livrate clientilor in 2022.

Sursa: