Jada Pinkett Smith a rupt tacerea dupa ce sotul ei, actorul Will Smith, l-a palmuit pe comediantul Chris Rock la gala premiilor Oscar pentru ca a facut o gluma pe seama ei, relateaza BBC.
Intr-o scurta postare pe Instagram, actrita a scris despre un „anotimp al vindecarii”, aparent in legatura cu incidentul de pe scena Oscarurilor.
„Este un anotimp al vindecarii si eu sunt pregatita pentru el”, a scris Pinkett Smith pe Instagram.
Sotul ei, Will Smith, a fost criticat de organizatorii galei pentru ca l-a lovit pe Rock. Actorul a prezentat scuze luni, spunand ca violenta e „nociva si distructiva”.
Incidentul de duminica seara s-a petrecut chiar inainte ca Smith sa castige Oscarul pentru cel mai bun actor, cand Rock a urcat pe scena pentru a prezenta premiul pentru cel mai bun documentar. Comediantul a facut o gluma despre capul ras al lui Pinkett Smith, care sufera de alopecie. Atunci, Will Smith a urcat pe scenna si l-a palmuit pe Chris Rock.
Rock inca nu a comentat public nici incidentul de la Oscar, nici scuzele lui Smith. Cu toate acestea, biletele pentru viitoarele sale spectacole de comedie au crescut vertiginos.
Smith i-a cerut public iertare lui Rock.
„Vreau sa imi cer scuze public, Chris. Violenta in toate formele ei este nociva si distructiva”, a scis Will Smith, intr-un mesaj postat pe Instagram.
„Comportamentul meu la decernarea Premiilor Academiei de aseara a fost inacceptabil si de neiertat. Glumele pe seama mea sunt parte a meseriei, dar o gluma despre afectiunea de care sufera sotia mea a fost prea mult pentru mine si am reactionat emotional”, a continuat Will Smith.
De asemenea, actorul si-a cerut scuze Academiei americane de Film si familiei Williams.
„Regret profund ca acest comportament meu a patat ceea ce a fost o seara de altfel superba pentru noi toti”, a scris el.


