Miliardarul filantrop Bill Gates s-a aratat uimit de volumul teoriilor conspiratiei, „nebune” si „malefice”, care il privesc si care se raspandesc pe retelele sociale in timpul pandemiei COVID-19. El a declarat intr-un interviu pentru Reuters ca ar dori sa exploreze ce se afla in spatele acestor teorii, relateaza Mediafax.

"Nimeni nu ar fi prezis ca eu si dr. Fauci am fi atat de proeminenti in aceste teorii cu adevarat rele”, a afirmat cofondatorul Microsoft. „Sunt foarte surprins de asta. Sper sa dispara”, a spus Bill Gates despre milioanele de postari online si „teorii nebunesti ale conspiratiei”.

Printre teoriile vehiculate se numara acelea ca Bill Gates si Anthony Fauci ar fi creat pandemia pentru a controla oamenii, ca vor sa profite de raspandirea virusului si ca vor sa foloseasca vaccinurile pentru a introduce microcipuri in oameni.

"Oamenii chiar cred asta?”, a intrebat Gates. „Va trebui sa ne lamurim cum s-a ajuns aici... Cum se schimba comportamentul oamenilor si cum am putea sa reducem acest lucru?”.

Gates i-a laudat pe Fauci si pe Francis Collins, seful Institutului National al Sanatatii din SUA, ca „oameni destepti” si „minunati” si a spus ca asteapta cu nerabdare sa-i vada lucand eficient si spunand adevarul sub noua administratie a presedintelui Joe Biden.

In timpul mandatului lui Donald Trump, a spus Gates, a simtit uneori ca Fauci si Collins ar fi fost „singurii oameni sanatosi din guvernul SUA”.

"Sunt incantat de echipa pe care Biden a ales-o” pentru a aborda criza sanatatii, a declarat Bill Gates.

El s-a aratat multumit ca, sub administratia Biden, Statele Unite s-au realaturat Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Bill Gates a renuntat la functia de presedinte al Microsoft Corp in 2014 si a angajat cel putin 1,75 miliarde de dolari pentru raspunsul global la pandemia COVID-19. Suma include asistenta pentru unii producatori de vaccinuri, diagnostice si tratamente potentiale.

De cand a inceput pandemia, in urma cu un an, milioane de conspiratii s-au raspandit pe internet, alimentand dezinformarea despre coronavirus, originile sale si motivele celor care lucreaza impotriva acestuia. 

Sursa: