Cel putin 41 de oameni, printre care si copii, au murit duminica aseara intr-un cumplit accident aviatic pe un aeroport din Moscova. Au aparut primele imagini cu ramasitele aeronavei distruse.
Avionul s-a intors din drum din cauza unor probleme tehnice a luat foc dupa ce s-a izbit de pista in timp ce ateriza.
Zona a fost acoperita de un fum negru si dens, dupa cum se vede in imaginile surprinse de martori.
La bordul aeronavei care a fost cuprinsa de flacari uriase se aflau 78 de persoane, iar supravietuitorii au fost consiliati de psihologi inca de duminica-noapte.
In imaginile filmate de calatorii aflati in terminalul aeroportului Sheremetievo se vede avionul in flacari, in timp ce ruleaza pe pista. Valvataia cuprinsese deja partea din spate a aeronavei.
Imediat dupa ce avionul s-a oprit, pasagerii au fost evacuati de urgenta pe un tobogan gonflabil. Apoi oamenii au luat-o la fuga pe pista. Intre timp, pompierii au ajuns langa aeronava in flacari.
La bordul avionului, un Suhoi SuperJet 100, erau 78 de oameni - 73 de calatori, printre care si copii -, si cinci membri ai echipajului. Initial, oficialii au anuntat doar cinci raniti, dar bilantul s-a schimbat dramatic in cele din urma.
„Cinci persoane au fost spitalizate, 37 din cele 78 de persoane aflate la bordul avionului au supravietuit - 33 de pasageri si patru membri ai echipajului”, a declarat Elena Markovskaya, anchetator.
Supravietuitorii au ramas peste noapte in aeroport, sub supravegherea anchetatorilor, care au organizat un centru de consiliere psihologica in una dintre sali.
„Erau 73 de persoane si cinci membri ai echipajului. 28 de persoane sunt acum la terminalul aeroportului, iar anchetatorii si psihologii stau de vorba cu ei”, a mai spus Elena Markovskaya.
Aeronava operata de compania Aeroflot din Rusia a decolat duminica aseara de pe aeroportul Sheremetievo, cu destinatia Murmansk. Dupa o jumatate de ora de zbor, pilotii au observat probleme tehnice si au decis sa se intoarca la Moscova.
Autoritatile nu au declarat nimic despre cauzele defectiunii tehnice. Insa cert este ca avionul a ratat aterizarea, s-a izbit de pista si a luat foc.
Neoficial, exista informatii ca aeronava ar fi fost lovita de un trasnet. Din cauza vremii, mai multe zboruri au fost redirectionate.
Aeronavele au continuat sa aterizeze pe cealalta pista a aeroportului.
In 2012, o alta aeronava Suhoi Superjet 100 a fost implicata intr-un accident aviatic in Indonezia. 45 de oameni au murit dupa ce avionul s-a prabusit pe un munte. Ancheta a stabilit ca in acest caz a fost vorba despre o eroare umana.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()


