Wuhan, orasul de 11 milioane de oameni unde a inceput pandemia de Covid-19, a ridicat o parte dintre restrictii si trenurile au plecat miercuri dimineata, dupa mai bine de doua luni de carantina totala. De la Wuhan la Beijing sunt 1.230 km si trenurile de mare viteza fac 4 ore si 20 de minute. De la Wuhan la Shenzen sunt 1.070 km si trenurile fac 4 ore si jumatate. Intre Shanghai si Wuhan sunt 827 km si calatoria dureaza sub 4 ore.

Autoritatile au ridicat o parte dintre restrictii si oamenii pot, pentru prima oara de dupa dupa luni si jumatate, sa plece cu super-trenurile de mare viteza catre alte orase din China.

Primul tren a plecat la ora 6 catre Jingzhou, un oras situat la 204 km pana la care calatoria dureaza 80 de minute.

Mii de oameni au mers catre gara si se estimeaza ca 55.000 vor lua trenul in decursul zilei de miercuri. In Wuhan scolile sunt inca inchise, iar autoritatile au avertizat cetatenii sa nu calatoreasca decat daca este absolut necesar. Cei care merg la Beijing trec prin doua runde de teste, iar in alte provincii cei care vin la Wuhan trebuie sa stea doua saptamani in carantina.

Toata lumea este obligata sa foloseasca o aplicatie de tracking si sa aiba in ea dovada ca nu au fost bolnavi si nici nu au intrat in contact cu oameni bolnavi de COVID-19. Sistemul chinez inregistreaza fiecare loc unde oameni fac plati si este celebra si reteaua de sute de milioane de camere video de supraveghere.

Surse: Deutsche Welle, The Straits Times

Sursa: