Peste o suta de civili, printre care cetateni americani, au ajuns joi la Doha, pe aeroportul international din Hamad, la bordul unui avion dinspre Kabul, primul zbor care a evacuat straini din capitala afgana dupa retragerea trupelor americane. SUA au salutat „cooperarea” si „flexibilitatea” talibanilor, cu aceasta ocazie, informeaza AFP.

„Talibanii au dat dovada de cooperare, facand posibila plecarea de cetateni americani si de rezidenti permanenti legal in SUA, cu zboruri charter dinspre Kabul”, a declarat Casa Alba intr-un comunicat. „Ei au dat dovada de flexibilitate si au fost profesionisti in schimburile noastre cu ei in acest efort. Acesta este un prim pas pozitiv”, a adaugat Presedintia americana.

Joi dimineata, talibanii au fost de acord sa permita unui numar de 200 de civili americani si cetateni din tari terte care au ramas in Afganistan dupa incheierea operatiunii de evacuare a SUA sa plece cu zboruri charter de pe aeroportul din Kabul,

Purtatoarea de cuvant a Casei Albe a refuzat sa precizeze cati americani se aflau la bordul acestui zbor, explicand ca acesta tocmai a aterizat si ca Washingtonul nu dispune inca de toate informatiile.

Conform unei surse apropiate operatiunii, la bordul avionului Boeing 777 se aflau 113 pasageri, printre care americani, canadieni, germani si ucraineni. Numerosi copii figureaza printre pasageri. Toti pasagerii vor fi primiti intr-un centru pentru refugiati afgani de la Doha, informeaza Agerpres.

Guvernul american estima inainte de joi ca in Afganistan mai sunt in jur de 100 de americani ce doresc sa paraseasca aceasta tara dupa incheierea giganticului pod aerian pus in functiune de armata americana la mijlocul lui august, in urma preluarii puterii de catre talibani. Aceasta operatiune de evacuare a permis sa fie scoase din Afganistan 123.000 de persoane in 15 zile.

Sursa: Digi24.ro