Seful gruparii paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin ”saluta pe toata lumea”, anunta serviciul de presa al companiei acestuia, Concord, intr-un e-mail adresat CNN, relateaza postul american, scrie stirileprotv.ro.

CNN precizeaza ca a contactat acest serviciu de presa.

”N-au mai existat mesaje ale lui Evgheni Viktorovici Prigojin de ieri (sambata seara). Puteti preciza unde se afla acum si daca a acceptat, intr-adevar conditiile propuse de catre presedintele belarus Aleksandr Lukasenko?”, scrie CNN ca a intrebat intr-un e-mail.

”Toate intrebarile dumneavoastra i-au fost transmise lui Evgheni Viktorovici (Prigojin). El saluta pe toata lumea si va raspunde intrebarilor atunci cand va avea o comunicare adecvata”, raspunde serviciul de presa al companiei lui Prigojin.

Evgheni Prigojon a fost vazut ultima oara parasind orasul rusesc Rostov-pe-Don, sambata seara tarziu, la bordul unui SUV negru, dupa ce Kremlinul a anuntat ca Lukasenko a obtinut un acord prin care seful Wagner a acceptat sa plece in Belarus si sa puna capat rebeliunii.

Evgheni Prigojin nu a confirmat, insa, acest acord.

Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a discutat din nou, duminica dimineata, la telefon cu omologul sau rus Vladimir Putin, potrivit agentiei oficiale belaruse de presa Belta.

Oficiali belarusi au declarat CNN ca nu au detalii despre statutul lui Prigojin in Belarus si nu au putut sa confirme ca acesta a sosit in Belarus.