La Amsterdam a fost inaugurat primul pod din lume tiparit in 3D. Pasarela trece peste un canal din inima Cartierului Rosu, fiind construita de roboti si nu de oameni. La deschidere panglica a fost taiata tot de un robot, fiind ajutat de regina Olandei.
”Trei, doi, unu!”
Regina Maxima a pus in miscare robotul care a taiat cu o foarfeca panglica de inaugurare a podului.
Podul are 12 metri in lungime si contine 4,5 tone de otel inoxidabil. Liniile curgatoare distincte ale podului au fost create utilizand o tehnica de imprimare 3D care combina robotica cu sudura.
Proiectul a fost realizat de un designer olandez, a carui companie s-a ocupat in ultimii ani de proiectarea masinilor de imprimare 3D ce folosesc materiale din metal si plastic. Structura va fi dotata cu senzori pe care cercetatorii ii vor folosi pentru a monitoriza podul in timp real si pentru a evalua modul in care reactioneaza la utilizare. Va ramane in vigoare doi ani, in timp ce vechiul pod de peste canal va fi renovat. Autoritatile olandeze spera ca podul va contribui la atragerea de noi turisti, deoarece orasul incearca sa schimbe imaginea unui cartier cunoscut pentru cluburile de noapte si petrecerile zgomotoase.

