Armata rusa a anuntat vineri ”introducerea in serviciu” a primului regiment de rachete hipersonice de tip Avangard, unul dintre noile tipuri de armament dezvoltat de Moscova si laudat de presedintele Vladimir Putin ca ”practic invincibile”, relateaza AFP.

”Ministrul Apararii Serghei Soigu i-a raportat presedintelui introducerea in serviciu, la ora (locala) 10.00 (9.00, ora Romaniei), a primului regiment echipat cu noile sisteme strategice (de tip) Avangard”, a anuntat ministerul intr-un comunicat citat de agentiile ruse.

In decembrie 2018, armata rusa anunta ca ca primul regiment de rachete de tip Avangard urma sa fie desfasurat in regiunea Orenburg, in Ural.

Vladimir Putin dezvaluia cu mandrie, in martie 2018, o noua generatie de rachete rusesti, iar prima dintre ele care intra in exploatare este Avangard, care zboara, potrivit Moscovei, cu o vizteza Mach 20 si este capabila sa atinga Mach 27, adica de 27 de ori viteza sunetului - peste 33.000 de kilometri pe ora.

Ea este totodata capabila sa isi schimbe directia sau altitudinea, ceea ce o face ”practic invincibila”, potrivit presedintelui rus.

Vladimir Putin a comparact racheta de tip Avangard, cu o raza de actiune de 4.000 de kilometri - testata cu succes in decembrie 2018 - cu ”crearea primului satelit artificial al Pamantului”.

”Acesta este un sistem de racheta intercontinental, nu balistic. Este arma absoluta”, se felicita Putin in iunie 2018.

”Eu nu cred ca vreo tara are sa dispuna de o asemenea arma in anii urmatori. Noi o avem deja”, adauga el.

Autoritatile ruse dau asigurari ca acest tip de arma este capabil sa strapunga orice scut antiracheta care exista in prezent.

Alta arma laudata ca ”invincibila” de catre Vladimir Putin - racheta balistica intercontinentala grea de a cincea generatie de tip Sarmat - urmeaza sa fie livrata fortelor armate ruse in 2020.

Sursa: