Armata israeliana sustine ca principala baza de operatiuni a Hamas se afla sub spitalul Al Shifa care este cea mai mare unitate medicala din orasul Gaza. Purtatorul de cuvant al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat vineri ca Hamas are mai multe complexuri subterane care sunt folosite de liderii gruparii teroriste pentru a dirija atacurile impotriva Israelului, scrie hotnews.ro.
„Avem dovezi concrete ca sute de teroristi au invadat spitalul pentru a se ascunde acolo dupa masacrele din 7 octombrie”, a spus Hagari.
El spune ca Israelul are informatii ca exista mai multe tuneluri care duc la baza subterana, astfel incat liderii Hamas nu trebuie sa intre in spital pentru a ajunge acolo. El a precizat ca exista si o intrare in complexul subteran din interiorul uneia dintre sectiile spitalului.
„Teroristii Hamas opereaza in interiorul si sub spitalul Shifa – si alte spitale din Gaza – cu o retea de tuneluri teroriste. Al Shifa nu este singurul spital, este unul dintre multe. Folosirea spitalelor de catre Hamas este sistematica”, a spus Hagari, potrivit Times of Israel.
Potrivit armatei, securitatea interna a Hamas are un centru de comanda in interiorul Spitalului Shifa, din care directioneaza tirurile de rachete asupra Israelului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


