Principalul partid de opozitie din Turcia a depus contestatii cu privire la presupuse nereguli la mii de urne de vot de la alegerile prezidentiale. Cu toate acestea, formatiunea spune ca plangerile nu vor schimba probabil rezultatul scrutinului din 28 mai in care se vor confrunta Erdogan si rivalul sau Kemal Kilicdaroglu.
La fiecare urna de vot de la alegerile prezidentiale din Turcia au fost gasite nereguli. Potrivit vicepresedintelui formatiunii Partidul Republican al Poporului erorile variaza de la un singur vot numarat gresit pana la sute.
Muharrem ERKEK, VICEPRESEDINTELE FORMATIUNII CHP:„In cazul votului prezidential, am detectat erori in rezultatele din 2.269 de urne. Desigur, aceste erori pot fi in favoarea sau impotriva oricarui dintre cei 4 candidati. De asemenea, semnalam erori care sunt in defavoarea lui Kemal Kilicdaroglu, candidatul Aliantei noastre Nationale.”
Partidul lui Erdogan a obtinut o majoritate la alegerile parlamentare, urmand sa formeze guvernul fara necesitatea unor negocieri cu partidele de opozitie. Desi sondajele de opinie facute chiar inaintea scrutinului il dadeau favorit clar pe Kilicdaroglu, Erdogan a obtinut putin sub procentul de 50% necesar pentru a castiga alegerile din primul tur. In turul doi va castiga cel care va obtine si sustinerea candidatului clasat pe locul 3, Sinan Ogan, care a obtinut putin peste 5%. De altfel acesta s-a declarat deschis la dialog cu oricare dintre cei doi finalisti din turul 2, dugerand ca doreste negocieri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

