O printesa din Emirate, care a fugit din tara pentru ca voia sa duca o viata normala, si-a planuit timp de 7 ani ani disparitia din tara ei foarte bogata, dar pe care o considera o inchisoare.

Fiica conducatorului din Dubai şi, în acelaşi timp, prim ministrul din Emiratele Arabe, prinţesa Latifa, 33 de ani, a vrut sa înceapa o noua viaţa departe de tatal miliardar şi şi-a planuit atent evadarea. Însa aventura ei a luat sfârşit dupa 8 zile, când, potrivit unor martori, trupe de comando au interceptat iahtul în care se afla, iar prinţesa a fost dusa înapoi în Dubai, relateaza The Guardian.

Tentativa ei de ”evadare” a avut loc la începutul anului, iar de atunci Latifa nu a mai fost vazuta de nimeni. Acum, aventura ei este subiectul unui documentar BBC - Escape from Dubai - care va fi difuzat saptamâna aceasta.

Latifa bint Mohammed al-Maktoum este fiica şeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum, unul din cei mai puternici şi mai bogaţi oameni din ţara. Latifa este cea de-a doua fiica ce încearca sa fuga din ”colivia de aur” în care şeicul îşi ţine familia. Sora ei mai mare Shamsa, ar fi încercat sa-şi însceneze o rapire în anul 2000, pe când se afla în Marea Britanie.

Într-o filmare facuta la începutul anului, înainte de fuga, Latifa spune ca a mai încercat sa fuga din Emirate la vârsta de 16 ani, dar a fost capturata la granita, închisa timp de 3 ani, batuta şi torturata. Având acea experienţa, şi-a pregatit timp de 7 ani a doua fuga, fiind ajutata de cea mai buna prietena, Tina Jauhiainen, finlandeza, şi de un francez, Hervé Jaubert, om de afaceri şi ofiţer de marina, care a reuşit sa fuga din Dubai în 2011, din cauza uor probleme cu autoritaţile.

Latifa a plecat spre Oman cu prietena ei, Tina. În timpul acestei calatorii a fost facuta şi ultima fotografie cu prinţesa. Din Oman, Latifa a plecat pe mare spre India, de unde urma sa ia avionul spre Statele Unite, unde intenţiona sa ceara azil politic.

Latifa a fost, însa, capturata în largul coastelor indiene, la opt zile dupa ce a fugit din Dubai. Nu a mai fost vazuta de atunci, iar prietenii ei din afara ţarii şi-au exprimat îngrijorarea. Şeicul a refuzat sa faca vreun comentariu, la solicitarea realizatorilor documentarului. Dar o sursa apropiata acestuia ar fi spus ca Latifa ”este cu familia ei” şi ”se simte excelent”.