Ducele de Sussex, fiul cel mic al suveranului britanic, s-a intors in California la bordul unui avion al companiei British Airways, care a decolat sambata din Londra la doar cateva ore dupa ceremonia de incoronare a regelui Charles al III-lea, informeaza DPA si Agerpres, transmite hotnews.ro. 

Printul Harry a sosit pe Aeroportul International din Los Angeles (LAX) in jurul orei locale 19:30 (02:30 GMT, duminica) pentru a fi alaturi de fiul sau cu ocazia aniversarii acestuia.

Printul Archie a implinit varsta de patru ani sambata si si-a petrecut ziua alaturi de mama lui, Meghan, ducesa de Sussex, in resedinta lor din Statele Unite.

Mai multi insotitori de bord ai companiei British Airways au confirmat pentru agentia de presa PA ca printul Harry s-a aflat la bordul acelei aeronave, dar au precizat ca nu aveau voie sa dezvaluie alte detalii despre calatoria acestuia.

Harry a asistat de pe randul al treilea la incoronarea tatalui sau

Prezenta printului Harry la ceremonia de incoronare de sambata a reprezentat prima sa aparitie publica alaturi de rudele lui dupa ce a criticat virulent familia regala intr-un volum controversat de memorii, intitulat „Spare”.

Printul Harry a asistat de pe randul al treilea la incoronarea regelui Charles si a mamei sale vitrege, Camilla, la Abatia Westminster din Londra, fiind plasat cu doua randuri in spatele fratelui sau mai mare, printul de Wales.

Harry a schimbat cateva cuvinte cu una dintre verisoarele sale, printesa Beatrice, si cu sotul acesteia, Edoardo Mapelli Mozzi, in momentul in care a intrat in abatia londoneza, sambata.

De asemenea, el i-a salutat si le-a zambit unora dintre invitati in timp ce se indrepta, singur, spre locul care ii fusese rezervat in interiorul Westminster Abbey.

Printul Harry a purtat tinuta vestimentara care i-a fost sugerata de casa regala: un costum si o cravata, medaliile sale militare din Afganistan si una jubiliara, precum si o stea a Ordinului Regal Victorian.

Plecarea sa brusca spre Statele Unite a echivalat cu faptul ca printul britanic nu a fost prezent in balconul oficial al Palatului Buckingham in partea finala a ceremoniei de sambata, cand regele Charles, regina Camilla si cativa membri apropiati ai familiei regale au salutat zecile de mii de spectatori reuniti in fata cladirii. Biroul de presa de la Palatul Buckingham confirmase cu cateva ore mai devreme ca printul Harry nu va detine niciun rol oficial in cadrul evenimentului de sambata.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.