Un fost lider al militiei sudaneze devine marti prima persoana judecata la Curtea Penala Internationala (CPI) pentru crimele de razboi din Darfur, o regiune devastata de conflicte. Procesul de la tribunalul de la Haga are loc intr-o perioada in care au loc noi violente in Sudan, scrie France24 si BBC.

Ali Muhammad Ali Abd-Al-Rahman, cunoscut si sub numele de Ali Kushayb, este judecat marti in fata Curtii Penale Internationale (CPI). Este pentru prima data cand tribunalul de la Haga a urmarit penal o persoana pentru conflictul din regiunea Darfur din Sudan.

Kushayb se confrunta cu 31 de acuzatii de crime de razboi si crime impotriva umanitatii, in calitate de presupus lider al militiei pro-guvernamentale Janjaweed. El este acuzat de crima, tortura, viol, persecutie si atacare a civililor in perioada august 2003 si aprilie 2004.

Organizatia Natiunilor Unite spune ca 300.000 de oameni au fost ucisi si 2,5 milioane de persoane au fost stramutate in conflictul din Darfur din 2003-2004.

„Se presupune ca el a implementat strategia de contra-insurgenta a Guvernului Sudanului, care a dus, de asemenea, la comiterea de crime de razboi si crime impotriva umanitatii in Darfur. De asemenea, se presupune ca a inrolat luptatori, a inarmat, a finantat si a furnizat hrana si alte provizii militiei Janjaweed aflate sub comanda sa”, spune Curtea Penala Internationala.

El a declarat marti CPI ca nu este vinovat de crime de razboi.

Luptele au izbucnit pentru prima data cand rebelii africani de culoare, plangandu-se de discriminare sistematica, s-au rasculat impotriva regimului dominat de arabi al lui Omar al-Bashir. Guvernul presedintelui Bashir a raspuns cu o campanie de bombardamente aeriene si raiduri ale militiilor janjaweed, care au fost acuzate de crime in masa si violuri. Sute de sate au fost arse si jefuite, cu acuzatii de epurare etnica impotriva populatiei civile.

Procurorii spun ca Abd-Al-Rahman a jucat un rol cheie intr-o serie de atacuri asupra a cel putin patru sate din Darfurul de Vest. In timpul atacurilor, cel putin 100 de sateni au fost ucisi, femei si fete au fost violate, iar membrii grupului etnic predominant Fur au fost supusi deportarilor si persecutiei.

Fostul presedinte al Sudanului, Omar al-Bashir, a evitat pana acum deportarea. Este acuzat de genocid si crime de razboi si se afla in prezent in arest, in Sudan, dupa ce a fost inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat in 2019.

Anul trecut, Sudanul spunea ca ii va preda Curtii Penale Internationale (CPI) pe fostul dictator Omar Hassan al-Bashir si pe doi acoliti de-ai sai din cadrul regimului.

Conflictul din Darfur, regiune din vestul tarii, a opus incepand din 2003 regimul majoritar arab al lui Bashir si rebeli proveniti din minoritati etnice care se considerau marginalizate.

Omar Hassan al-Bashir a fost inlaturat de la putere in aprilie 2019, dupa o miscare de contestare fara precedent.

In februarie 2020, puterea de tranzitie instalata in fruntea tarii dupa plecarea lui s-a angajat verbal sa favorizeze predarea lui Bashir catre CPI, care a emis in urma cu peste zece ani un mandat de arestare pe numele sau si ale altor figuri ale fostului regim, pentru „crime impotriva umanitatii” si „genocid” in Darfur.

Ceilalti doi membri marcanti ai regimului sunt fostul guvernator al provinciei Kordofan de Sud, Ahmed Haroun, si fostul ministru al apararii Rahim Mohamed Hussein, cautati din acelasi motiv. Arestati dupa caderea fostului dictator, ei sunt in prezent detinuti in Sudan.

Deja gasit vinovat pentru coruptie in decembrie 2019, fostul presedinte este in prezent detinut la inchisoarea Kober, din Khartoum.

De asemenea, el este judecat de justitia sudaneza pentru rolul sau in lovitura de stat care l-a adus la putere in 1989, dar procesul sau a fost amanat in mai multe randuri din iulie 2020, dupa ce avocatii sai au invocat vicii de procedura.

Sursa: