Donald Trump se apropie cu pasi repezi de un termen limita critic in cea mai costisitoare batalie juridica de pana acum. In cazul in care fostul presedinte nu prezinta o garantie financiara pana luni, 25 martie, biroul procurorului general al statului New York poate incepe procesul de colectare a celor peste 454 de milioane de dolari, suma pe care Trump o datoreaza statului, in cadrul procesului civil de frauda, scrie hotnews.ro.
Avocatii lui Trump incearca chiar in aceste momente sa impiedice acest lucru. Acestia au cerut unei instante sa suspende eforturile de colectare a banilor, in timp ce fostul presedinte face apel la verdictul care il obliga la plata uriasei sume.
Prezumtivul candidat republican la presedintie a incercat deja sa obtina o garantie pentru intreaga suma, ceea ce ar fi asigurat ca statul isi primeste banii in cazul in care ar pierde si apelul in justitie. Dar peste 30 de asiguratori au respins cererile lui Trump, au declarat avocatii acestuia.
Acestia au spus ca obtinerea unei garantii pentru o suma atat de mare este „o imposibilitate practica”.
Acest lucru a ridicat posibilitatea ca procuroarea generala a statului New York, Letitia James, sa inceapa executarea decizei chiar de luni, scrie The Guardian. James a declarat ca nu ar ezita sa puna sechestru pe cladirile lui Trump, inclusiv pe zgarie-norii sai de pe Wall Street, afirmand ca se gandeste la asta „in fiecare zi”.
New York Post a relatat miercuri, citand apropiati ai lui Trump, ca acesta ar putea sa ii lase pe procurori sa inceapa demersurile de confiscare a averii.
Ce ar putea confisca procurorii
Specialistii in drept au subliniat ca aceasta ar fi pur si simplu o procedura normala.
In cazul in care Trump nu este in masura sa plateasca, statul „ar putea sa ii confiste si sa ii vanda bunurile, sa ii puna sechestru pe proprietatile imobiliare”, a explicat pentru Associated Press Gregory Germain, profesor de drept la Universitatea Syracuse.
Potentialele tinte ar putea include proprietati precum apartamentul sau din Trump Tower, cladirea de birouri de pe Wall Street si terenurile de golf. Biroul procuroarei generale ar putea, de asemenea, sa ceara permisiunea instantei de a goli conturile bancare si portofoliile de investitii ale lui Trump sau de a vinde alte bunuri precum avioanele si elicopterele.
Confiscarea activelor este o procedura legala obisnuita atunci cand cineva nu poate accesa suficienti bani pentru a plati o sanctiune civila. Procedura, noteaza Associated Press, ar insa una de durata.
Falimentul l-ar putea salva pe fostul presedinte cel putin partial.
In conformitate cu legislatia federala privind falimentul, executarea hotararii ar fi intrerupta daca acesta ar fi declarat personal falimentul. El ar fi in continuare raspunzator personal daca doar compania sa, Trump Organization sau alte entitati ar declara falimentul.
Trump s-a laudat in repetate randuri ca nu a declarat niciodata, personal, faliment, desi mai multe dintre companiile sale anterioare au facut-o.
Fostul presedinte strange bani de la sustinatori
Oricum, fostul presedinte face in continuare eforturi pentru a strange banii. Echipa sa de campanie a facut deja apel la donatii de la un milion dintre sustinatorii sai, avertizand ca si-ar putea pierde proprietatile.
„Tineti-va mainile murdare departe de Trump Tower!”, spunea un mesaj adresat fanilor, care erau indemnati sa ii ofere liderului republican banii necesari.
Trump sustine ca are o avere de cateva miliarde de dolari si a declarat anul trecut ca avea aproximativ 400 de milioane de dolari in numerar, pe langa proprietati si alte investitii.
El a facut apel impotriva sentintei pronuntate la inceputul acestui an de judecatorul Arthur Engoron, care a constatat ca Trump, compania sa, Trump Organization, si directorii de top, inclusiv fiii sai Eric si Donald Jr, au planuit ani de zile sa insele bancile si asiguratorii prin umflarea averii sale in declaratiile financiare folosite pentru a obtine imprumuturi si pentru a incheia afaceri.
Engoron i-a ordonat lui Trump sa plateasca o amenda de 355 de milioane de dolari plus dobanzi - ceea ce a dus sanctiunea la peste 450 de milioane de dolari la momentul pronuntarii hotararii, cu alte 112.000 de dolari in dobanzi care se acumuleaza zilnic.
Nu e singura plata pe care trebuie sa o fraca Trump. In ianuarie, fostul presedinte a fost obligat sa plateasca 83,3 milioane de dolari - pe langa cele 5 milioane de dolari acordate de un juriu anul trecut - scriitoarei E Jean Carroll, pentru ca a defaimat-o in timpul procesului civil in care aceasta il acuza ca a agresat-o sexual in anii 1990.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


