Doi dintre angajatii lui Donald Trump au mutat cutii cu documente cu o zi inainte de o vizita a agentilor FBI si a unui procuror la locuinta fostului presedinte din Florida, transmite stirileprotv.ro

Publicat:27.05.2023, 08:46

Momentul a fost considerat de acnhetatori suspect si, totodata, un indiciu privind o posibila obstructionare, relateaza Washington Post. in conditiile in care ancheta privind manipularea de catre fostul presedinte a documentelor referitoare la securitatea nationala si obstructionarea justitiei se apropie de final, conform The Guardian, scrie News.ro. 

Trump si consilierii sai ar fi efectuat, de asemenea, o „repetitie generala” pentru mutarea documentelor sensibile chiar inainte ca biroul sau sa primeasca citatia din mai 2022, potrivit persoanelor familiarizate cu chestiunea care au vorbit sub conditia anonimatului, relateaza Washington Post.

In plus, procurorii au adunat dovezi care arata ca Trump uneori pastra documente clasificate in biroul sau intr-un loc unde erau vizibile si uneori le-a aratat altora, au spus sursele citate.
Aceasta evolutie ar putea ridica miza pentru fostul presedinte, deoarece, in temeiul Legii privind spionajul, se poate considera ca a comunicat intentionat materiale referitoare la securitatea nationala si nu doar ca le-a pastrat pur si simplu, comenteaza The Guardian.

Miscarea cutiilor in si dintr-o camera de depozitare din Mar-a-Lago, statiunea lui Trump din Florida, a fost un punct cheie pentru procurori, deoarece acolo s-a concentrat avocatul lui Trump, Evan Corcoran, cand a cautat documente clasificate in interiorul proprietatii.

Corcoran a gasit aproximativ 40 de documente clasificate in camera de depozitare si a spus Departamentului de justitie ca nu au mai ramas documente pe proprietate. Dar aceasta afirmatie a fost pusa sub semnul intrebarii atunci cand FBI a confiscat 101 documente clasificate cateva luni mai tarziu, inclusiv din depozitul in cauza.

Intrebarea centrala pentru procurorul special Jack Smith a fost daca Trump a aranjat ca documentele clasificate sa fie scoase din camera de depozitare inainte ca Corcoran sa le caute acolo, pentru a le retine ilegal, desi i s-a spus ca nu poate, conchide The Guardian.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.