Proprietarul vilei din Germania unde a trait Alexei Navalnii s-a plans la politie dupa reportajul realizat de televiziunea publica din Rusia. Acesta spune ca jurnalistii rusi s-au dat drept turisti din Belgia, iar reporterul care ar fi folosit un nume fals a filmat totul cu o camera ascunsa.

Dupa aparitia reportajului despre vila in care a trait Alexei Navalnii in Germania, proprietarul acesteia s-a plans la politie. Pentru canalul rus Dojdi, acesta a spus ca nu banuia ca jurnalistii, care s-au prezentat drept turisti din Belgia, au venit sa filmeze un reportaj despre vila unde a locuit opozantul rus. 

”El ne-a spus ca acestia erau destul de prietenosi si le-a organizat cu placere o excursie prin apartament, fara sa banuiasca ca toti aveau camera ascunsa.” 

”Aici este un dulap pentru femei, pentru incaltaminte. Noi in Freiburg avem foarte multe magazine de incaltaminte si, cand vin oaspeti din Elvetia, toate rafturile sunt pline de incaltaminte. E doar incaltaminte peste tot.” 

Excursia prin casa unde a trait Navalnii a fost facuta de seful redactiei din Belgia, Anastasia Popova, dupa casatorie Bourt, deoarece sotul ei este belgian.

Leonid VOLKOV, LIDER IN ECHIPA LUI NAVALNII: ”Ei s-au prezentat drept belgieni si ca sunt intr-o vizita de afaceri si el le-a permis sa intre. Le-a aratat apartamentul ca la toti clientii care vor sa-l inchirieze si ei au filmat totul cu o camera ascunsa, ceea ce dupa legile germane este ilegal, dar si dupa cele rusesti la fel.” 

Proprietarul a mai spus ca Navalnii a inchiriat casa pentru 6 saptamani si nu pentru 2 luni asa cum s-a spus in reportaj, iar pretul pentru chirie ar fi de 200 de euro pe zi si nu de 530 cum au spus cei de la Rossia 1. Echipa lui Navalnii spune ca si cifra de un milion de euro pe care opozantul ar fi platit-o unui studiou de film pentru realizarea documentarului despre Palatul lui Putin este exagerata.

Leonid VOLKOV, LIDER IN ECHIPA LUI NAVALNII: ”Eu am achitat pentru doua zile de filmari in acest studiou si asta a costat 1800 de euro.”

Cat despre plata pentru chiria vilei din Freiburg, aceasta ar fi fost achitata de un om de afaceri rus stabilit la Londra. Reportajul despre vila unde a trait Navalnii a fost prezentat duminica seara la postul public de televiziune Rossia 1, ca raspuns la filmul despre palatul lui Putin, realizat de opozantul rus. Dupa aceasta riposta, echipa lui Navalnii a anuntat noi proteste in Rusia pentru 14 februarie, insa sub un alt format, pentru a evita retinerile in masa si violentele, asa cum s-a intamplat in cazul celorlalte manifestatii Pro-Navalnii. Oamenii sunt indemnati sa iasa duminica la ora 20 in curtile de blocuri si sa conecteze lanternele de la telefon pentru cateva minute. Alexei Navalnii s-a intors in Rusia in ianuarie, iar saptamana trecuta a fost condamnat la 2 ani si 8 luni de inchisoare in urma comutarii unei sentinte cu suspendare. Mai nou el este judecat si intr-un caz de defaimare a unui veteran. Navalnii califica dosarele ca fiind politice.