Protest violent in Italia. Nemultumiti de deschiderea unei noi gropi de gunoi in apropiere de orasul Napoli, oamenii au decarcat zeci de tone de deseuri chiar in mijlocul strazii. De asemenea, ei au aruncat cu pietre si sticle in fortele de ordine.


Violentele intre manifestanti si fortele de ordine au avut loc in apropiere de Napoli. Zeci de oameni au iesit in strada pentru a protesta impotriva deschiderii unei gropi de gunoi langa un parc national. Pentru a fi mai convingatori, nemultumitii au descarcat peste 60 de tone de deseuri si au interzis angajatilor de la salubritate sa stranga gunoaiele.

Mai multi politisti au fost raniti de pietrele si sticlele aruncate in ei. Localnicii au anuntat ca sunt gata sa-si strige nemultumirea si in fata oficialilor de la Roma. Premierul italian, Silvio Berlusconi, a promis in urma cu doi ani, dupa castigarea alegerilor, ca va rezolva problema colectarii deseurilor in zona.