Peste 50 de mii de oameni au protestat fata de sosirea unui tren incarcat cu deseuri provenite din Franta. Pentru a dispersa multimea care incerca sa blocheze calea ferata, politia germana a recurs la bastoane si gaze lacrimogene.


Manifestantii au incercat sa blocheze calea ferata in Dannenberg. Astfel, ei au vrut sa impiedice sosirea unui tren care transporta deseuri radioactive provenite din Franta. Unii dintre protestatari s-au dovedit a fi mai agresivi si au aruncat cu pietre si petarde in fortele de ordine. Drept raspuns, politistii au facut uz de gaze lacrimogene.

Politia a fost nevoita sa tina protestatarii departe de calea ferata, in momentul in care trenul cu peste 100 de tone de deseuri radioactive, si-a facut aparitia. Deseurile urmeaza sa fie depozitate temporar intr-o mina de sare, scoasa din uz.