Haos pe strazile din Erevan. Peste 20 de persoane au fost ranite, iar peste 200 retinute in urma altercatiilor dintre manifestanti si politisti. Totul s-a intamplat in timpul unui protest fata de majorarea tarifelor la energie electrica.
Aseara, mii de oameni s-au adunat pe strazile capitalei Armeniei si au pornit in mars spre resedinta presedintelui. Acestia au blocat principalul bulevard din capitala. Oamenii au cerut o intalnire cu presedintele tarii, insa, asta nu a mai avut loc. Autoritatile au indemnat oamenii sa opreasca protestele, totusi sute de manifestanti au ramas pe strazi pana dimineata.
Astazi, oamenii legii au intervenit cu tunuri cu apa pentru a alunga multimea. Circa 20 de persoane, dintre care 11 politisti, au fost raniti. Totodata, peste 200 de protestatari au fost retinuti. Locuitorii din Erevan sunt nemultumiti ca autoritatile intentioneaza sa majoreze preturile la energia electrica de la 1 august.

