Politia georgiana a dispersat in aceasta dupa-amiaza protestatarii care s-au adunat pe aeroportul din Tbilisi pentru a intampina un zbor al companiei Azimuth Airlines de la Moscova, primul care soseste din Rusia din iulie 2019, cu pancarte si sloganuri care criticau Kremlinul si ceea ce ei au descris ca fiind cursul pro-Rusia al guvernului lor, potrivit Sky News, scrie hotnews.ro.
Presedintele pro-occidental al Georgiei, Salome Zurabisvili, care s-a confruntat anterior cu guvernul in ceea ce priveste refacerea legaturilor cu Moscova, si-a exprimat, de asemenea, opozitia astazi.
„In ciuda opozitiei poporului georgian, zborul nedorit al Rusie a aterizat la Tbilisi. Spunem Nu zborurilor catre Rusia!”, a declarat Zurabisvili intr-un tweet.
De mai multe luni, opozitia georgiana denunta ceea ce ea considera a fi un viraj pro-rus al guvernului, care ingrijoreaza de asemenea Uniunea Europeana la care Tbilisi aspira sa adere.
Miercurea trecuta, Vladimir Putin a eliminat in mod neasteptat vizele pentru cetatenii georgieni si a ridicat interdictia de zbor pe care Moscova a impus-o unilateral in 2019, dupa un val de proteste anti-Kremlin in Georgia.
In urma decretelor lui Putin, Ministerul rus de Externe a emis o declaratie prin care a ridicat recomandarea din 2019 pentru cetatenii rusi de a evita sa calatoreasca in Georgia.
Relatiile dintre Rusia si Georgia au fost complicate de la prabusirea Uniunii Sovietice la inceputul anilor 1990.
Cele doua tari au purtat un scurt razboi in 2008, care s-a incheiat cu pierderea de catre Georgia a controlului asupra a doua regiuni separatiste favorabile Rusiei.
In urma acestui razboi, Tbilisi a rupt legaturile diplomatice cu Moscova, iar problema statutului regiunilor ramane un punct de tensiune, chiar daca relatiile s-au imbunatatit intr-o oarecare masura.


