Apar noi evoluții în cazul tensiunilor dintre protestatari și agenții federali în Minneapolis, după moartea unui asistent medical. Un comandant al Pazei de Frontieră ar fi fost scos temporar din funcție de Donald Trump pentru modul în care a gestionat situația din oraș.

În timp ce localnicii din Minneapolis continuă să protesteze față de prezența agenților federali, chiar și la temperaturi de -26 de grade, Donald Trump a discutat cu guvernatorul statului Minnesota și a găsit o cale de colaborare pentru a liniști tensiunile din regiune.

„Guvernatorul Tim Walz m-a sunat cu rugămintea de a lucra împreună în legătură cu Minnesota. A fost un apel foarte bun și, de fapt, se pare că suntem pe aceeași lungime de undă. I-am spus guvernatorului că ceea ce căutăm sunt toți infractorii pe care îi au în custodia lor.”

Între timp, administrația Trump încearcă să amortizeze criticele după uciderea lui Alex Pretti, un asistent medical- împușcat sâmbătă de agenții federali. Ca răspuns la furia publică și la reacțiile dure, liderul american l-a trimis în Minneapolis pe Tom Homan, responsabilul cu protecția frontierelor. El va supraveghea ICE și va trimite rapoarte direct la Casa Albă- ocolind lanțul obișnuit de comandă. Incidentul este anchetat acum de mai multe agenții.

Karoline LEAVITT, PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A CASEI ALBE: „Împușcăturile de sâmbăta trecută sunt în continuare investigate activ de către Departamentul de Securitate Internă și de către FBI, iar cei de la Protecția Frontierelor fac și ei propria anchetă internă.”

Alți oficialii de la Washington i-au luat apărarea agentului care l-a împușcat mortal pe Alex Pretti. Autoritățile locale susțin că nu vor ceda în fața presiunilor administrației de la Washington.

Keith ELISON, PROCUROR GENERAL AL STATULUI MINNESOTA:  „Statul nostru are tot dreptul să aibă propriile legi, propriile politici, iar guvernul federal nu are niciun drept să încerce să ne asedieze, să ne amenințe cu represalii și să constrângă statul Minnesota să se conformeze politicii lui Trump.”

Organizațiile care apără drepturile imigranților avertizează că metodele agresive folosite de agenți slab pregătiți și gata să utilizeze armele reprezintă o "rețetă pentru dezastru".